Cornelia Catanga, cele două mari regrete care i-au marcat viaţa cântăreţei

31 martie 2021   News

Cornelia Catanga s-a afişat de fiecare dată în faţă publicului său cu un zâmbet larg şi mereu plină de energie, reuşind să le transmită şi celor din jur din pofta sa de viaţă. Puţini au ştiut însă că în spatele zâmbetului şi bucuriei cu care îşi încânta audienţa stăteau de multe ori supărări adânci.

Acum, după ce aceasta s-a stins din viaţă fiind bolnavă de cornonavirus şi având şi o serie de complicaţii medicale, ies la iveală multe drame mai puţin ştiute de public.

În unul dintre ultimele interviuri pe care le-a acordat, interpreta de muzică lăutărească a recunoscut că a trăit cu un mare regret în suflet. Cornelia Catanga şi-ar fi dorit să mai aibă un copil.

"Cel mai mare regret al meu, la ora actuală, pentru că nu am dat naştere la al doilea copil. Indiferent ce era, fetiţă sau băiat, am zis indiferent ce se întâmplă cu viaţa mea, vreau să dau naştere la un copil. Dumnezeu mi-a ajutat, i-am dat naştere lui Alexandru, nu are probleme. Este bine, este sănătos”, mărturisea artista.

Un alt episod care a dărâmat-o a fost moartea mamei sale, de care Cornelia Catanga a fost toată viaţă extrem de apropiată. Femeia a crescut-o singură, după ce tatăl Corneliei le-a părăsit, şi a avut grijă ca fiicei ei să nu îi lipsească nimic. Ziua morţii mamei sale a marcat-o pe viaţă pe cântăreaţă. Cornelia Catanga a trăit toată viaţa cu un regret legat de ultima zi din viaţa mamei ei, când era internată în spital, la Terapie Intensivă. După cum ea a povestit la un moment dat, mama ei i-a cerut o oglindă, iar Cornelia a plecat să caute una.

În timpul în care ea căuta oglinda, mama ei s-a stins, iar artista a trăit cu regretul că nu i-a îndeplinit ultima dorinţă şi nici nu a fost alături de ea când a închis ochii.

“Am fost devastată când a murit mama. Avea doar 51 de ani. Nu îmi aduc aminte multe, ştiu doar că în timp ce stăteam la capul ei, la terapie intensivă, m-a trimis să îi aduc o oglindă. În timp ce alergam pe scări, ea a murit. Trăiesc de atunci cu un regret uriaş în suflet. Nici până acum nu am aflat de ce a murit mama, povestea artista despre marele ei regret”, în urmă cu câţiva ani.

Mai multe