Coşmarul trăit de Lily Allen din cauza dependenţei de alcool şi droguri: „Nimic nu funcţiona, aşa că mi-am produs să încerc şi heroina...”
"M-am simţit vinovată că mi-am neglijat copiii când erau mici şi am mers în turnee, unde mă purtam îngrozitor", spune cântăreaţa britanică. "Dar acum am o relaţie grozavă cu copiii mei", conchide artista. Însă ce s-a întâmplat mai exact în cele mai întunecate momente din viaţa lui Lily?
În cadrul podcastului The Recovery, Allen a vorbit, zilele trecute, despre dependenţa cu care s-a luptat de-o viaţă şi călătoria anevoiasă pe care a făcut-o până în momentul în care a reuşit să se lase de droguri. Cântăreaţa a recunoscut că problemele ei au apărut încă din timpul şcolii, când a devenit dependetă de alcool: „A fost modul în care captam atenţia tuturor până relativ recent...”
"Tot ce-mi doream era recunoaştere şi laude şi nici măcar nu le-am primit. Primeam aşa ceva doar de la străini, dar nu de la cei care contau în viaţa mea. N-am făcut altceva decât să mă înec în droguri şi alcool. O situaţie atât de tristă!", povesteşte Lily. „Ţin minte că eram în LA şi mi-am zis atunci că nu funcţiona nimic ce făcusem până atunci şi că poate era cazul să mă apuc de heroină. În acelaşi timp ştiam că, dacă mi-a venit acel gând, trebuia să încep să-mi confrunt demonii. Asta s-a întâmplat acum cinci ani. Atunci am început să-mi revin”, a adăugat ea.
Reabilitare nereuşită
După ce a urmat un program de reabilitare, Allen s-a apucat din nou de băut şi, drept urmare, a pierdut tot. „Am rămas fără soţ. Am pierdut casa pentru care muncisem 10 ani ca să mi-o cumpăr. Nici cariera nu era ok, dimpotrivă, începea să se prăbuşească. Mi-am pierdut toţi prietenii. Eram atât de furioasă tot timpul, mă simţeat atât de nedreptăţită, iar întreaga nebunie a mai durat patru ani.”
În prezent, artista nu mai consumă droguri sau alcool şi e tot mai apropiată de copiii ei: „Mă aflu în plin proces de revenire. Mă simt atât de vinovată că mi-am neglijat copiii în primii lor ani de viaţă şi că m-am dus în turnee unde m-am comportat îngrozitor. Acum am o relaţie minunată cu copiii mei. Îi iau de la şcoală de fiecare dată când pot, îi duc la şcoală dimineaţa, le pregătesc cina şi ei au acum încredere în mine să vină la mine ca să-mi spună problemele lor, iar asta pentru mine e extraordinar! Sunt nişte fetiţe foarte încrezătoare în propriile puteri. N-o s-o apuce pe drumul pe care m-am aflat eu. Ele sunt OK.”
În tot acest proces de recuperare şi-a adus aportul şi David Harbour, noul soţ al cântăreţei, care o sprijină pe vedetă în tot ceea ce-şi propune să facă. „Am o relaţie foarte sănătoasă. El e abstinent de 20 de ani şi ne gândim împreună cum va arăta viitorul nostru. Nu mai am notorietatea şi banii pe care-i aveam înainte, dar acum mă gândesc la sănătate şi succes în mod relaxat, ceea ce e mai valoros pentru mine.”
Motivul pentru care s-a apucat de alcool şi droguri
Dar cum de s-a apucat Lily de droguri şi alcool? Părinţii ei s-au despărţit când ea avea numai 4 ani şi, post-despărţire, fetiţa a rămas în grija mamei. Doar că mama ei prefera să-şi petreacă timpul în cluburi decât să aibă grijă de ea. „Când mă gândesc la copilăria mea, nu îi văd pe mama şi pe tata în ea”, spune cu tristeţe vedeta.
La 24 de ani, Allen s-a măritat cu Sam Cooper şi cei doi soţi au avut parte de prima lor suferinţă majoră când fiul lor, George, a venit pe lume mort. După tragedia suferită, Lily le-a născut pe Ethel (9) şi pe Marnie (8). La numai şase luni după ce se născuse cea mică, cei doi părinţi rămăseseră fără bani, lucru care a determinat-o pe proaspăta mămică să urce iar pe scenă. „Atunci am început să iau Adderall, ca să slăbesc. Evident că am devenit depedentă de el, pentru că mă făcea să mă simt invincibilă. Unul dintre efecte a fost că am început să-mi înşel soţul. Şi încercam să beau cât de mult alcool posibil ca să nu mai simt efectul drogurilor.”
Foto - Profimedia, Instagram Lily Allen