Costin Mărculescu vs Carmen Pleşa
Puţini mă enervează la televizor mai coerent ca Mărculescu. Existenţa lui ca personaj public are legătură strict cu penibilul din care nu mai ieşim. E o problemă că lumea, atunci când mă refer la el, ştie despre cine vorbesc. Ca actor e un tip auxiliar. E ăla de-a scăpat broasca în “Liceenii”. Dacă strănuţi e posibil să-l ratezi ca prezenţă în film! Avem acest obicei recent şi tâmp de-a fi preocupaţi de auxiliar. Asistentele TV devin mai
Puţini mă enervează la televizor mai coerent ca Mărculescu. Existenţa lui ca personaj public are legătură strict cu penibilul din care nu mai ieşim. E o problemă că lumea, atunci când mă refer la el, ştie despre cine vorbesc. Ca actor e un tip auxiliar. E ăla de-a scăpat broasca în “Liceenii”. Dacă strănuţi e posibil să-l ratezi ca prezenţă în film! Avem acest obicei recent şi tâmp de-a fi preocupaţi de auxiliar. Asistentele TV devin mai importante şi decât prezentatorii, şi decât invitaţii.
El are un decolteu similar asistentelor TV. E tipologia bărbatului descheiat la cămaşă. Vă e clar că e vândut ca star al unei ţări de 20 de milioane de locuitori, unul ca Mărculescu, care la vârsta lui încă îşi mai face cu precizie ţepi în cap? E importantă întrebarea în momentul în care, totuşi, ni se pare că nu mai suntem sănătoşi la cap. Şi, ca şi cum ăsta nu ne-ar fi suficient, se mai ceartă cu o duduie, Carmen Pleşa. Povestea e de un umor nebun. Ei ne sunt vânduţi ca oameni importanţi. Adică noi suntem tâmpiţi că nu le înţelegem celebritatea. Nu ei că n-o scot la capăt cu alte subiecte. Că asta se vinde. Dar emisiunea cu cel mai mare rating e “Dansez pentru tine”. Nu vă mai argumentaţi neputinţa pe spinarea publicului! Nu mi-l mai vindeţi pe Mărculescu ca fiind important când omul acesta nu există!
I-am văzut săptămâna trecută la emisiunea lui Dan Capatos. O oră s-a certat Mărculescu cu Pleşa. Se certau ca idee. N-aveau subiect. Că-i murise şarpele şi aici logica se proptise. Domne, nici conflictele nu mai au un parcurs firesc! Adică eu înţeleg că se ceartă ca să aibă de ce să apară la televizor şi Dan Capatos să-şi mai bifeze o emisiune. Dar trebuie păstrată şi o relaţie coerentă cu aparenţele. Adică pledez în favoarea unui minim de respect pentru ”ţigăneală”. Oamenii ăştia sunt stingheritori în ridicol. V-a fost ruşine de ruşinea altora? Nu-i uşor să ţi-i asumi pe ăştia doi drept interlocutori. Adică în sinea ta ai sentimentul neputinţei. Să nu poţi să interesezi decât la nivel de curiozitate. Să nu fii privit decât în măsura în care te faci de râs. Să nu râdă lumea cu tine. Să râdă de tine. Să fii un maimuţoi pe a cărui maimuţăreală să-şi ia unii salariu, iar cei de acasă să pară puţin mai deştepţi. Nu să devină. Doar să pară. Prin comparaţie.