Courtney Love: "Am fost la un pas de moarte. Am ajuns să cântăresc 43 de kilograme", spune artista care are 1,74 m înălţime

15 martie 2021   News

Courtney şi-a şocat publicul, dezvăluind că a fost la un pas de moarte din cauza anemiei

Artista în vârstă de 56 de ani a povestit că anul trecut în august a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, suferind de o gravă anemie care a făcut-o să slăbească atât de mult, încât a fost în pericol de moarte. "Oameni buni, am fost tristă şi foarte bolnavă, a fost mesajul ei. Am suferit de dureri cumplite, iar în luna august, am ajuns să cântăresc 43 de kilograme şi aproape am murit în spital de anemie. Am fost stigmatizată pentru dependenţa mea de droguri şi alcool de către mulţi medici înapoiaţi".

"În vremea aceasta, eu sufeream de dureri îngrozitoare în tot corpul. Apoi am avut norocul să întâlnesc cel mai înţelept şi empatic doctor. Sunt atât de recunoscătoare. Iar acum sunt bine. Şi sunt în continuare 100% curată, nu am consumat stupefiante sau alcool. Aceasta este pagina 133 din cartea noii mele vieţi, dacă vă întrebaţi. Staţi alături de mine în această călătorie în care încerc să rămân bine şi să îi ajut şi pe alţii să stea departe de durere. Acum sunt fragilă. Dar curând voi fi puternică", a scris fosta soţie a lui Kurt Cobain, cunoscută pentru problemele ei cu drogurile şi alcoolul de-a lungul timpului.

Foto: Instagram

Mai multe