Credeai că au doar şcoala vieţii? Bad boys cu masterate şi doctorate

22 ianuarie 2019   News

Sunt unii dintre cei mai cunoscuţi muzicieni sau actori din lume, însă cariera lor din showbiz nu este singurul lucru lăudabil la ei! Aceste staruri se pot mândri cu educaţia lor, deţinând diplome de absolvire a unor facultăţi de renume mondial.

Brian May

Fostul membru al trupei Queen a absolvit cu brio facultatea, prin anii ’70. Şi nu orice facultate, ci pe cea de Fizică, numărându-se printre cei mai buni absolvenţi ai generaţiei sale. Nu ştiu cât i-o fi folosit fizica în cariera lui muzicală – de mare succes, de altfel! – însă faimosul chitarist s-a întors la şcoală în 2007, pentru a bifa şi doctoratul în astrofizică la aceeaşi instituţie de învăţământ superior, Imperial College London. Care a fost tema lui de doctorat? Ceva legat de mişcările prafului interplanetar…   

   

Gene Simmons

Liderul trupei KISS n-a fost dintotdeauna rockerul cu limba scoasă pe care îl ştie o lume-ntreagă de pe scenă! El are o diplomă binemeritată de la Sullivan County Community College, dar şi o patalama, luată de la  Richmond College, care îl face un adevărat expert în educaţie. Mai mult de-atât, Simmons şi-a petrecut chiar şi ceva timp la catedră, învăţându-i pe elevii de clasa a VI-a. Chiar şi după atâtea studii, Gene nu şi-a găsit locul decât pe scenă, alături de trupa KISS, pe care a format-o după ce s-a dovedit a fi tobă de carte.   

Gerard Butler

Fizicul pe care l-a moştenit şi talentul cu care a fost înzestrat ar fi fost de-ajuns pentru actorul hollywoodian, însă iată că şi el ne surprinde plăcut cu studiile efectuate. Butler a făcut Dreptul la Universitatea din Glasgow înainte de-a deveni stagiar la o firmă juridică din Edinburgh. În timp ce lucra de zor la acea companie, Gerand s-a dus, într-o bună zi, la Festivalul de Film din Edinburgh, pentru a vedea Trainspotting. Inutil să mai spun că viaţa (n)i s-a schimbat imediat ce şi-a descoperit noua sa pasiune – cinematografia!   

Lionel Richie

Îl ştim cu toţii pentru realizările lui muzicale, însă legendarul cântăreţ şi compozitor este, de asemenea, expert în Economie. El şi-a întâlnit viitorii membrii ai trupei în facultate, la care a renunţat pentru a pleca în turneu. În ciuda succesului avut, Lionel s-a întors pe băncile şcolii pentru a-şi încheia studiile şi a absolvi cu laude depline.

Arnold Schwarzenegger

El era deja un culturist de mare succes pe plan internaţional când s-a gândit că nu-i strică şi niţică educaţie. În primă fază, s-a înscris la Santa Monica College, după care a absolvit Facultatea de Ecolomie şi Business Internaţional. A reuşit să-şi ia toate examenele prin corespondenţă şi să termine facultatea în 1979. Studiile efectuate cu siguranţă că l-au ajutat atât la Hollywood, cât şi în cariera politică ulterioară!

Chris Martin

Întocmai ca Lionel Richie, liderul trupei Coldplay şi-a întâlnit colegii de formaţie în timpul facultăţii, însă el n-a renunţat la studii de dragul muzicii. A absolvit cum laudae University College London – unde s-a specializat în nimic altceva decât Greacă şi Latină! – după care şi-a văzut de cariera sa muzicală de un succes internaţional.

Mai multe