Cristian Tabără, mai slab cu 60 kg FOTO

13 octombrie 2017   News

Schimbare spectaculoasă pentru omul de televiziune, care a slăbit enorm anul acesta în urma unor probleme personale.

Dintotdeauna a fost o prezenţă cu greutate, atât fizică, cât şi spirituală. Mereu zâmbitor, mereu cu o voce blândă, aşezată, marele Cristian Tabără s-a remarcat mai întâi cu emisiunile de la Pro TV, iar apoi ca realizator de programe la TVR. Şi, din păcate, a intrat şi în vizorul presei tabloide, în urma unui scandal cu o fostă iubită, care l-a acuzat de abuz sexual asupra fiicei sale de 12 ani - un caz respins de justiţie din lipsă de probe.

Dar iată că numele lui Cristian Tabără a rămas pe lista vedetelor de top ale TVR-ului şi continuă să semneze cu succes emisiuni precum "Exclusiv în România" sau proiecte media realizate în Republica Moldova.

Şi, după o perioadă în care fizicul său devenise şi mai impozant, Cristian Tabără a reuşit să surprindă cu transformarea pe care a suferit-o anul acesta. Unii spun că acesta a vrut să slăbească, alţii spun că a reuşit din cauza stresului provocat de decesul mamei sale. Cert e că acesta a slăbit peste 60 de kg şi a devenit de nerecunoscut.

"Cristi a avut întotdeauna probleme cu greutatea! Nu reuşea deloc să se menţină în nişte parametri, din contră, se îngrăşa şi mai tare, lucru care, în mod firesc, i-a afectat sănătatea. De ceva vreme însă, el a reuşit să surprindă pe toată lumea cu un nou look. A dat jos peste 60 de kilograme şi schimbarea lui este evidentă! Acum, este mai suplu şi pare mai tonic din toate punctele de vedere", au dezvăluit apropiaţii vedetei, citaţi de ebihoreanul.ro, la începutul acestui an.

Mai multe