Cristina Cioran a descoperit dieta ideală. Slăbești și nu te mai îngrași! Actrița a eliminat 16 kilograme

20 septembrie 2023   News

Cristina Cioran pare că și-a găsit, în sfârșit, echilibrul, după o perioadă destul de tumultoasă, de când micuța Ema a venit pe lume.

Fetița a avut parte de o naștere prematură, după care amândouă au ajuns iar la spital cu coronavirus, iar cea mai dificilă parte a fost ruperea de partea masculină a familiei, căci actrița nu a mai găsit o cale de comunicare cu tatăl Emei, partenerul său.

Sarcina a lăsat-o cu kilograme în plus, însă Cristina Cioran a reușit să se echilibreze, într-un final. Actrița a slăbit și reușește să se mențină la o greutate optimă. Cum a făcut? Care este secretul ei?

De fapt, orice om are rezultate uimitoare doar atunci când își găsește dieta potrivită. Ce se potrivește unuia, la altul nu funcționează. Ce s-a întâmplat acum?

Ei bine, Kiki, cum îi spun prietenii, a reușit să elimine surplusul ponderal renunțând complet la zahăr. Iar această schimbare în dietă i-a adus nenumărate beneficii.

  „Secretul meu este regimul pe care l-am ținut. Acum chiar am pus puțin peste limita admisă dar mă reapuc, promit. Am slăbit în jur de 16 kilograme în decurs de jumătate de an, nu cred în slăbit rapid. Voi continua cu dieta, atunci când am nevoie, de exemplu acum. Nu mănânc dulciuri cu zahăr, nu mănânc paste, încerc să evit carbohidrați. Nu cred în pofte, aș mânca orice-oricum, nu prea fac nazuri la mâncare. De exemplu, nu aș putea refuza un tiramisu!”, a declarat Cristina Cioran pentru Click

Cristina Cioran a dezvăluit detalii și despre pasiunea sa pentru gătit. Vedeta se implică într-un nou proiect și a oferit informații inedite despre acesta. Vedeta a recunoscut că adoră să gătească pentru familie și prieteni, iar în ultimele luni și-a concentrat atenția asupra persoanelor dragi din viața ei.

„Gătitul pentru mine este ceva foarte intim și foarte important. Prietenii mei știu cum gătesc și ce înseamnă asta pentru mine. Sunt foarte încântați când îi chem la cină. Întotdeauna am pentru cine să gătesc. Mai ales pentru mine, îmi place să îmi gătesc mie”, a mai spus vedeta.

Încă din 2022, Cristina Cioran ne-a povestit într-un interviu cât este de pasionată de bucătărie:

”De multe ori, mi se pare că am prea mult timp liber, deşi e mereu câte ceva de făcut. Acum am început să dezvolt un proiect pentru Youtube, o emisiune culinară, care mi se potriveşte şi de care cred că este nevoie pe piaţă, deoarece, în bucătărie, ca neprofesionişti, toţi trecem prin aceleaşi momente. Şi asta vreau să fac, să fiu aproape de femeile şi bărbaţii care caută altceva de la o emisiune de bucătărie. Prietenilor noştri le place formatul, dar aş vrea să fie şi pe placul celor care sunt consumatori de Youtube şi, cine ştie, poate intrăm şi pe TV, poate chiar la Acasă TV sau la Prima TV ori Paprika TV. După primele episoade, voi propune proiectul, să vedem cine este interesat. Ideea e că încerc să-mi reiau uşor activitatea, cam o zi pe săptămână, şi să-mi menţin şi relaţia cu comunitatea din online. Însă Ema creşte şi ştiu că nu mă voi mai întâlni cu astfel de momente, aşa că vreau să le trăiesc alături de ea cât de mult posibil! Aşa simt acum.”, spunea actrița.

Foto: Arhivă personală

Mai multe