Cristina Cioran s-a despărțit de iubitul cu care urma să se căsătorească

3 noiembrie 2022   News

Au împreună un copil și o relație frumoasă de câțiva ani, dar acum pornesc pe drumuri sepate. Cristina Cioran s-a despărțit de Alex Dobrescu, bărbatul alături de care devenise mamă. Cei doi au confirmat separarea.

„Am căzut de comun acord să luăm o pauză. Ne iubim, dar avem niște divergențe de opinii”, a spus vedeta pentru Fanatik.

Luna trecută, Cristina fusese cerută în căsătorie de Alex și recunoștea că se mai gândesc la un copil.

„Da, m-a cerut de soție! Acum de dimineață s-a întâmplat, la prima oră, ca să nu cumva să mă gândesc prea mult (râde). De dimineață a venit și a improvizat ceva, a venit la pat, mi-a adus niște flori.

Nu mi-a oferit încă inelul, e comandat, mi-a dat doar florile. S-a mai întâmplat de multe ori să mă ceară, dar am decis împreună că nu are sens, că nu ne grăbim, că nu ne interesează asta acum, dar el își dorește foarte tare oficializare și de aceea”, mărturisea Cristina Cioran pentru Spynews.ro.

Mai multe