Cristina Joia a suferit a doua operaţie la nas după ce a fost lovită violent într-un magazin: "Operaţia nu a fost uşoară, a durat cinci ore"

23 decembrie 2020   News

Cristina Joia a suferit a doua intervenţie la nas după ce a fost lovită violent în urmă cu mai multe săptămâni într-un magazin de către o femeie. Operaţia a durat aproximativ cinci ore şi a fost una destul de complicată. 

În urmă cu aproximativ o lună de zile, Cristina Joia, designerul de la "Visuri la cheie", a fost lovită într-un magazin din Bucureşti. Agresoarea i-a spart nasul, iar ea a fost lăsată într-o baltă de sânge. A suferit prima operaţie, iar acum era într-o perioadă de recuperare, şi fizic, dar şi emoţional. 

Iată că după o vizită la medic, Cristina Joia a aflat că trebuie să fie supusă din nou unei intervenţii la nas: "M-am operat joi, pe 17 decembrie. Am mers iniţial la un control, pentru că nasul meu rămăsese un pic strâmb după prima intervenţie de urgenţă şi voiam să ştiu dacă aş putea interveni asupra cicatricei. Ulterior, operaţia s-a dovedit a fi una de reconstrucţie nazală, dar asta am aflat postoperator. Operaţia nu a fost uşoară, a durat în jur de 5 ore, pentru că a trebuit, ca într-un puzzle, să repună în poziţie oase mici, cartilaje care rămăseseră nesudate (aici domnul doctor ar şti să ne spună mai multe). Ideea e că pe fişa mea scrie reconstrucţie nazală, nu rinoplastie. În schimb, sunt foarte liniştită şi încrezătoare că, deşi acum fizic nu sunt în cea mai bună formă, pe viitor voi fi bine.', a spus ea pentru protv.ro. 

E posibil să urmeze şi a treia intervenţie, medicul decide cum este mai bine pentru ea: "Probabil pentru cicatrice va mai urma o intervenţie cu laser, nu ştiu. Abia după 6 luni se poate da un verdict în sensul ăsta."

Ce se întâmplă cu agresoarea Cristinei Joia

Femeia care a lovit-o pe Cristina Joia a fost trimisă în judecată pentru loviri şi alte violenţe. Procurorii au trimis dosarul la Judecătoria Sectorului 4, unde cazul ei va fi judecat. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă 5 ani de închisoare cu executare. În prezent, ea se află în arest la domiciliu. Ştefania A. şi-a recunoscut fapta şi a declarat că a lovit-o pe Cristina Joia după ce aceasta ar fi apostrofat-o şi i-ar fi ridicat ştergătorul maşinii după ce a parcat neregulamentar.

Foto: Facebook, Pro TV

Mai multe