Cristina Ţopescu era splendidă în tinereţe. Fotografii de arhivă cu prezentatoarea de ştiri

3 decembrie 2018   News

A fost prima soţie a lui Ştefan Bănică Jr. şi febleţea multor bărbaţi din televiziune. Uite cât de bine arăta la 20-30 de ani!

Cristina Ţopescu (58) era, în anii '90, una dintre cele mai curtate femei. Cu statura ei zveltă şi silueta subţire, părea un manechin atunci când apărea pe scenă, în rol de prezentatoare, sau pe micul ecran, la TVR.

Născută pe 4 iulie 1960 la Oradea, Cristina Ţopescu a fost de mică atras de mirajul televiziunii. În perioada 1970-1979 a apărut în numeroase emisiuni de copii şi tineret, dupa care i-a fost interzis să mai intre o perioadă în TVR, din cauza dosarului familiei Ţopescu (tatăl său, comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, căzuse în dizgraţia regimului comunist, iar mama era plecată în Germania).

Moştenind pasiunea pentru televiziune de la tatăl sau, Cristina Ţopescu a făcut carieră la pupitrul ştirilor, fiind ani buni crainică la Pro TV, după care a devenit imaginea jurnalului de la Prima TV, timp de 12 ani.

După alţi ani petrecuţi în studiourile Antenei 3, unde realiza emisiunea "Dincolo de ştiri", Cristina Ţopescu spunea că se retrage din presă, dar a revenit cu o altă suită de interviuri, de data aceasta la Canal 33, unde prezintă "Interviuri (ne)convenţionale".

De remarcat parcursul său în jurnalism, dar şi frumuseţea caracterului, dimpreună cu plăcuta prezenţă de pe micile ecrane. (vezi galeria foto)

Mai multe