Cu cine l-a înlocuit Nina Dobrev pe fostul iubit, Ian Somerhalder?

12 iunie 2015   News

Frumoasa actriţă din serialul “Jurnalele vampirilor” şi-a găsit, poate mai greu decât fostul ei iubit, Ian Somerhalder, o nouă iubire. Dacă acesta s-a şi însurat recent, Nina mai are de aşteptat, fiind abia la primele întâlniri cu un nou bărbat. Şi nu oricare.

Frumoasa actriţă din serialul “Jurnalele vampirilor”şi-a găsit, poate mai greu decât fostul ei iubit şi coleg de film, seducătorul Ian Somerhalder, o nouă iubire. Dacă acesta s-a şi însurat recent cu Nikki Reed, Nina mai are de aşteptat, fiind abia la primele întâlniri cu un nou bărbat. Şi nu oricare.

Speculaţiile că Nina Dobrev (26) s-a cuplat cu actorul Austin Stowell au început încă din mai, anul acesta, când au fost prezenţi la o cursă Indianapolis 500 în Indiana, dar s-au concretizat miercuri, când focoasa brunetă şi actorul din “Whiplash” au fost surprinşi iar împreună la un eveniment de relansare Hallmark Shoebox, la clubul de comedie The Improv. Dacă unii spectatori spun pentru publicaţia “People” că cei doi “au fost foarte apropiaţi unul de celălalt în timpul show-ului” şi că “părea foarte fericită cu noul ei iubit”, alţii spun că s-au şi sărutat în public, întărind ideea că are o relaţie oficială – prima după cea cu Ian Somerhalder, încheiată în 2013. Noul cuplu celebru a fost acompaniat de prietenii lor cu care s-au distrat copios la show.

Relaţia cu Ian Somerhalder a început în 2010, pe când Nina avea 21 de ani, şi s-a încheiat în 2013, iar presa a speculat mult că retragerea actriţei din serialul în care au jucat amândoi s-a datorat faptului că actorul s-a însurat cu Nikki Reed în aprilie, anul acesta. “Am mai spus asta, nu ne-am despărţit pentru că s-a întâmplat ceva rău sau pentru că n-ar fi existat prietenie sau dragoste”, spunea Nina luna trecută pentru E! News. “Ţin la el şi prietenia noastră e foarte puternică, e un om minunat şi îmi pasă de el. Nu s-a schimbat asta. Suntem nişte profesionişti. Şi am fost prieteni cu mult înainte să ne întâlnim ca iubiţi şi suntem şi acum”, a încheiat bruneta.

FOTO GETTY IMAGES

Mai multe