Cu familia pe covorul roşu! Vedete însoţite de părinţi la marile evenimente
Ce mândrie mai mare pot simţi nişte părinţi decât să le fie alături odorurilor într-una dintre cele mai importante zile din viaţa lor? Iată care sunt celebrităţile care s-au afişat, la ceremoniile de decernare a celor mai mari premii din domeniu, la braţul membrilor de familie!
Dev Patel
Dev, împreună cu mama sa, Anita Patel
Actorul de origine indiană a fost însoţit de mama acestuia la Oscarurile din acest an. Cei doi au făcut furori, pe 27 februarie 2017, pe covorul roşu nu numai prin ţinutele alese pentru acest important eveniment, cât şi prin naturaleţea şi mândria pe care le-au etalat amândoi în faţa tuturor celor prezenţi.
Katy Perry
Katty Perry cu bunica, Ann Hudson
Cântăreaţa a ţinut să fie cât mai originală – cum altfel?! – la ceremonia de decernarea a premiilor Grammy, din 2011, şi a venit la eveniment însoţită de nimeni alta decât bunica ei. N-a câştigat ea multe premii în acea seară, însă a înscris puncte în faţa noastră, a tuturor, afişându-se alături de simpatica bătrânică.
Charlize Theron
Charlize Theron, cu mama Gerda Jacoba
Mama frumoasei actriţe este de multe ori nelipsită de la evenimentele importante la care participă Charlize. Astfel, Gerda a însoţit-o pe Theron atât la Oscarurile din 2003, cât şi la cele din 2014.
Tom Cruise
Tom Cruise, alături de mama Mary
Starul hollywoodian a fost mândru nevoie mare când a păşit pe covorul roşu, la Globurile de Aur, în 2009, alături de mama sa. Din păcate, Cruise şi-a pierdut mama recent, ea fiind cea care l-a sprijinit pe Tom să urmeze cariera care i-a adus acestuia atât faima, cât şi o avere considerabilă.
Brad Pitt
William Alvin Pitt, Jane Pitt, Brad Pitt şi Angelina Jolie
E adevărat că viitoarea fostă soţie a actorului l-a cam îndepărat pe Brad de propriii părinţi în cei 12 ani cât au format un cuplu, însă acest lucru nu l-a împiedicat pe Pitt să-i invite pe mami şi pe tati la Oscarurile din 2012, unde s-au simţit minunat alături de crema întregului Hollywood.
Johnny Depp
Johnny Depp cu Venessa Paradis şi mama sa, Betty Sue Palmer
Şi acest actor a fost un fel de “mamma’s boy”, el mândrindu-se pe covorul roşu cu cea care i-a dat naştere. Astfel, Depp a pozat în familia perfectă la Oscarurile din 2004, când Johnny s-a poziţionat între iubita sa de-atunci, Vanessa Paradis, şi mama lui. Întocmai ca în cazul lui Tom Cruise, actorul şi-a pierdut şi el mama cu câteva luni în urmă.