Cum a ajuns Connect-R în ghearele depresiei

29 iunie 2021   News

Connect-R  a ajuns să se împrietenească cu depresia după ce fiica lui s-a îmbolnăvit. Artistul face mărturisiri sfâşietoare despre lupta dusă.

„S-a îmbolnvit de la un vaccin, când a făcut vaccinul de 1 an, pe fondul unei otite, i-a scăzut imunitatea aproape de 0, era intubată, ne-a nenorocit, şi atunci practic a început momentul meu de depresie'.

„Până atunci nu puteai, nu aveai cum să mă clinteşti şi a venit copila asta Maya să-mi arate în ce iluzie trăiam eu, că asta înseamnă iluzie. Acolo au năpădit toate fricile, m-a terminat, am fost la psihologi, n-am reuşit mare lucru', a spus Connect-R.

Solistul a ajuns la psiholog, dar are convingerea că rugăciunile l-au salvat.

„Totuşi, rugăciunile şi Hristos cred că m-au scos de acolo, dar ele tot au continuat până acum ceva timp, când am aflat ce sunt cu adevărat, iar de atunci au dispărut toate fricile”.

Mai multe