Cum a fost surprinsă Sarah Jessica Parker în New York. Actrița a început filmările pentru sezonul 2 din ”And just like that”

11 octombrie 2022   News

Este oficial, ”And just like that” revine în forță, cu un nou sezon, din care nu va lipsi celebra Carrie Bradshaw, interpretată magistral de Sarah Jessica Parker.

Poate că nici nu greșim, dacă afirmăm că este rolul vieții sale. Actrița a fost surprinsă la New York, la fel de șic cum o știm.

Extrem de cochetă, SJP a purtat cu stil o rochie spectaculoasă fucsia, devenind pe loc atracția momentului pe străzile cosmopolitului oraș. Parker a îmbrăcat o rochie pe corp, din mătase, cu mâneci largi și o culoare țipătoare, un roz aprins. Tocurile, poșeta și cureaua i-au accesorizat ținuta și observăm că și Sarah a încetat să-și mai vopsească părul, actrița purtându-și cu mândrie părul alb, prins în coc.

Vedeta ajunsă la 57 de ani a fost acompaniată de Ivan Hernandez, care joacă rolul lui Franklyn. Acesta era extrem de chipeș, cu o haină neagră de piele peste un tricou gri.

Sezonul 2 se anunță plin de surprize, iar serialul a fost un succes HBO Max, în ciuda faptului că a avut partea sa de controverse și critici.

Mulți condamnă serialul că este prea comercial și se grăbește să vorbească despre excentricități și particularități, însă creatorii lui au motivat că au fost mereu deschizători de drumuri.

Și da, poate că vârsta își spune cuvântul în ceea ce privește personajele principale, însă va fi mereu o constantă a producției: iubirea infinită a lui Carrie pentru pantofi.

Foto: Profimedia

Mai multe