Cum a marcat Anca Lungu aniversarea căsătoriei părinților ei: "E motivul pentru care mie nu mi s-a spus că m-a adus barza, ci spuma mării"

13 iulie 2022   News

Povestea părinților i-a fost întotdeauna model. E fericită că s-a născut dintr-o mare dragoste, când nimic nu părea prea greu. Iar astăzi, când cei pe care îi iubește atât de mult fac 37 de ani de mariaj, fosta știristă vorbește lumii întregi despre dragostea lor.

“Cu exact 37 de ani în urmă, o copilă de nici 20 de ani era mireasă. Se căsătorea devreme, la fel ca toate fetele din vremea ei, dar se căsătorea din dragoste și asta nu era ceva la fel de comun ca-n zilele noastre. Mirele avea și el vreo 25 ani. Era student și muncea în același timp, așa că nu le-a fost prea ușor când la exact 9 luni distanță, a apărut la mijloc, pe patul lor înghesuit dintr-o garsonieră, o mogâldeață gălăgioasă care tăcea doar în brațele tatălui muncitor, student și extenuat. Sunt un copil născut din dragoste și ceva din mine îmi spune că eu i-am ales pe ei. Mi-am ales părinți doi tineri care se iubeau la Costinești în luna de miere. E motivul pentru care mie nu mi s-a spus că m-a adus barza, ci spuma mării. Și încă mai cred asta. E probabil motivul pentru care viața m-a adus cumva înapoi la origini, la malul unei mări, unde am luat-o de la capăt într-un lung și fascinant proces de autocunoaștere și schimbare. La mulți ani împreună, părinți dragi! Vă aleg mereu, din nou și din nou, pentru că dincolo de tot ce-i omenesc, sufletele voastre sunt atât de frumoase și curate!”, povestește Anca Lungu.

Mai multe