Cum a pozat Simona Halep cu trofeul câştigat la Indian Wells

23 martie 2015   News

Ieri, cea mai bună tenismană română ne-a demonstrat încă o dată că este şi una dintre cele mai bune din lume, după ce a câştigat finala turneului de la Indian Wells, în faţa sportivei sârbe Jelena Jankovici, acesta fiind cel de-al 11-lea titlu

Ieri, cea mai bună tenismană română ne-a demonstrat încă o dată că este şi una dintre cele mai bune din lume, după ce a câştigat finala turneului de la Indian Wells, în faţa sportivei sârbe Jelena Jankovici, acesta fiind cel de-al 11-lea titlu din cariera sportivei, dar şi cel mai important.

„A fost o finală extraordinară, mă bucur că am putut câştiga astăzi", a spus Halep, situată pe locul 3 în lume, în cadrul interviului de pe teren.

Halep le-a mulţumit românilor din tribune, prezenţi într-un număr destul de mare la meci: "Le mulţumesc românilor care vin să mă vadă peste tot şi mă susţin, dându-mi mai multă putere să câştig, să stau concentrată şi să lupt până la sfârşit! Le mulţumesc celor de acasă, ştiu că m-au urmărit şi m-au susţinut."

După trimuful de la Indian Wells, Simona Halep îşi va trece în cont un premiu de 900.400 de dolari.

A urmat, evident, şedinţa foto de rigoare cu câştigătoarea importantului turneu Masters, acolo unde Simona a ales să poarte o ţinută comodă, sport, cu deja tradiţionalul ei tricou marcă personală Halepeño.

Foto: Getty Images

Mai multe