Cum a slăbit Ela Crăciun cinci kilograme după sărbători

15 ianuarie 2020   News

Ela Crăciun a ţinut o cură de detoxifiere care a ajutat-o să slăbească cinci kilograme.

 Vedeta a apelat la sprijinul unui specialist care i-a prescris un plan personalizat şi a consumat aproape exclusiv doar lichide. Acestea au scopul de a elibera organismul de toxine, de a accelera metabolisumul şi de a întări sistemul imunitar.

“Nu am crezut vreodată că voi reuşi să ţin un program de detox mai mult de o zi, însă iată-mă deja la aproape două săptămâni. Am început prin a consuma doar lichide, la interval fix de timp pe parcursul zilei. Şase băuturi pe zi, pe bază de fructe, legume, proteine de origine vegetală şi animală, sucuri, smoothie-uri şi supe. Secretul stă în combinaţiile pe care le faci, în funcţie de nivelul de hormoni, de aceea este extrem de important ca planul să fie făcut de un specialist, şi nu după ureche. Organismul va primi exact ceea ce are nevoie pe parcursul zilei, şi nu va fi agresat. Dacă nu vei mânca corect, pancreasul va suferi un şoc, iar efortul este în zadar. Retenţia de apă este, de obicei, eliminată în prima zi, astfel că vei observa o remodelare corporală vizibilă. Restul, pe parcus, vor fi grăsimile.

 După această perioadă, a urmat dieta personalizată, când am revenit la mâncarea solidă, însă treptat, aşa cum este diversificarea la bebeluşi. Dieta a fost decisă de specialist în funcţie de obiectivul meu, de istoricul alimentar, de preferinţele culinare.

 Această dietă personalizată anulează frustrările, restricţiile exagerate sau înfometarea. Trebuie doar să învăţăm să mâncăm organizat şi sănătos”, declară Ela Crăciun.

Din ce sunt făcute sucurile

 Sucurile, smoothie-urile şi supele consumate de Ela Crăciun au fost realizate din măr, ananas, ţelină, ardei roşu, castravete, lapte de cocos, portocală, conopidă, pere, ananas, gulie, banane, broccoli, ghimbir, kiwi, lămâie, apio, chia, morcov, pătrujel, dovlecel, mărar, semnţe cânepă, seminţe de mac.

“În cele lapte zile, pe parcursul săptămânii, am împărţit mesele astfel: ora 8 dimineaşa, un smoothie, ora 10 – un suc, or 12 - o supă, ora 14 – un suc, ora 17 – un smoothie, ora 20 – un suc. În primele două zile mi-a fost cel mai dificil să mă obişnuiesc, însă m-am adaptat până la urmă surprinzător de repede.

După o săptămână am început dieta cu produse solide: salate, legume sote, carne slabă şi fructe de mare. Totul, proporţionat de nutriţionist, pentru ca tranziţia să se facă într-un mod cât mai plăcut”, explică Ela Crăciun.

Mai multe