Cum ar fi arătat Mihai Eminescu, dacă apuca bătrânețea. Imagine uimitoare generată de AI

15 ianuarie 2025   News

Nu mai este o surpriză pentru nimeni că inteligența artificială ne poate ilustra felul în care anumiți oameni celebri ar fi arătat la bătrânețe, dacă nu ar fi murit tineri.

O astfel de curiozitate am avut-o și noi astăzi, în onoarea zilei de naștere a ”poetului nepereche”.

Mihai Eminescu este poetul emblematic al României, cel care ne-a lăsat o moștenire culturală uriașă. În fiecare an la 15 ianuarie, România îl comemorează cu iubire și recunoștință.

Marele artist a venit pe lume în 1850 la Botoșani. S-a stins din viață în 1889, tot într-o dată de 15, iunie, de data aceasta.

39 de ani a trăit. Puțin, foarte puțin, dar intens.

Aceste două imagini din deschiderea articolului sunt cele mai cunoscute cu Mihai Eminescu, în perioada sa de tinerețe și în cea de maturitate.

Dacă ne imaginăm cum ar arăta Mihai Eminescu bătrân, ne dezvăluie inteligența artificială, am putea presupune o imagine influențată de trăsăturile sale consacrate din portrete: fața sa alungită, părul des, privirea meditativă și aura poetică. Îmbătrânirea ar putea aduce fire albe în părul său, riduri adânci pe frunte și în jurul ochilor, o expresie mai calmă, dar pătrunzătoare, marcată de reflecție și experiență.

Iată o reprezentare artistică a lui Mihai Eminescu în varianta sa de vârstnic, generată de inteligența artificială.

Cred că toți românii sunt curioși să vadă cum ar fi arătat el, dacă ajungea la bătrânețe.

Iată și răspunsul:

Impresionant, nu-i așa?

Cel mai mare poet al României, pe numele său adevărat Mihail Eminovici, a șocat prin moartea sa timpurie. Decesul său a fost un adevărat generator de controverse atât în vremurile acelea, cât și zeci de ani mai târziu.

Decesul s-a produs în Casa de sănătate a medicului Șuțu din București, Eminescu fiind înmormântat apoi la Cimitirul Bellu. Și la 136 de ani de la moartea poetului, împrejurările în care marele Mihai Eminescu s-a stins din viață rămân în continuare un subiect controversat, potrivit activenews.ro.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienați, de o embolie. Luceafărul poeziei românești, poetul nepereche…”. Unul dintre cei mai mari români murea „în cea din urmă mizerie”, după cum anunța sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu, nota în unul din jurnalele sale: „Oricum ar fi, sfârșitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea și puterile se susțineau cu destulă vigoare.

Un accident (Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun), însă de mică importanță, a agravat starea patologică a cordului și a accelerat moartea”. Tot medicul Tomescu nota după autopsie: „Eminescu n-a fost sifilitic… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”.

Cu toate acestea, un mister încă plutește în jurul morții marelui poet, Luceafărul poeziei românești

După înscrierea lui Eminescu într-o societate secretă despre care marile puteri ale vremii scriau că avea o natură conspirativă, poetul a înnebunit brusc, un an mai târziu.

Încă de la prima internare, protocolul de examinare și de internare a fost încălcat întru-totul, însă nu cu intenția de a-i face vreun favor. S-a arătat că diagnosticele puse de anumiți medici erau fanteziste și nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva. Atât familia, cât și Veronica Micle au fost ținuți departe de Eminescu și neinformați asupra stării acestuia.

Oficial, cauza morţii a fost sifilisul, maladie de care poetul ar fi suferit în ultimii săi șase ani de viaţă.

În presa vremii au apărut şi speculaţii privind posibila asasinare a poetului, care ar fi murit din cauza unei lovituri la cap.

Foto: Profimedia & AI

Mai multe