Cum arată acum "Îngerul lui Charlie", Jaclyn Smith? Actriţa este la a patra căsnicie şi a învins cancerul la sân

6 ianuarie 2021   News

Actriţa celebră din serialul "Îngerii lui Charlie" îşi menţine admirabil frumuseţea la cei 75 de ani ai săi!

Superba Jaclyn Smith şi-a câştigat faima interpretând-o pe Kelly Garrett în "Îngerii lui Charlie". Actriţa a fost un superstar al televiziunii americane, jucând în mai multe producţii TV. Însă, ce-i drept, de vreo două decenii, nu am mai văzut-o în nimic notabil. Iar asta şi pentru că Jaclyn lucrează din ce în ce mai puţin, preferă liniştea caselor sale din Beverly Hills ori Santa Barbara alături de soţul ei, de profesie chirurg cardiolog - şi nu o duce deloc rău. Asta pentru că, dincolo de actorie, Jaclyn a intrat cu succes în lumea afacerilor şi are o avere de peste 150 de milioane de dolari.

Născută în 1945 în Houston, Texas, Jaclyn şi-a folosit de la început frumuseţea, lansându-se ca model în reclame de televiziune în anul 1969. La 31 de ani a fost distribuită în rolul care avea s-o facă celebră în întreaga lume - cel din "Îngerii lui Charlie". Iar când serialul a ajuns la final în 1981, a primit un nou rol cu ecou - cel al femeii celebre în istoria americană cu acelaşi nume ca al ei: Jacqueline. Jacqueline Bouvier Kennedy. Rolul i-a adus o nominalizare la Globul de aur pentru cea mai bună actriţă. Şi încă de atunci, explotându-şi culmile gloriei, Jaclyn a avut flerul de-a şti că toată acea strălucire nu avea să dăinuie mereu şi a intrat în afaceri. A realizat o colecţie de haine pentru Kmart, fiind una dintre actriţele care au făcut pionierat în privinţa brandurilor personale dezvoltate de vedete. Fiindcă Jaclyn făcuse suficientă reclamă altor branduri. Acum îşi dorea propriul brand. Iar de la haine a ajuns şi la linia de accesorii pentru dormitor şi baie Jaclyn Smith Today. Ba chiar şi la peruci, având o linie de peruci foarte apreciată. 

Nici viaţa ei personală nu a fost una plictisitoare. S-a căsătorit prima dată la doar 23 de ani - cu actorul Roger Davis, o căsnicie ce a durat până în 1975. Trei ani mai târziu s-a măritat cu Dennis Cole, un actor ce apăruse în "Îngerii lui Charlie", dar mariajul nu a durat decât până în 1981. În acelaşi an s-a căsătorit a treia oară - de data aceasta cu producătorul Tony Richmond, cu care are doi copii: un fiu pe nume Gaston şi o fiică pe nume Margaret. A divorţat, însă, şi de Tony în 1989. Abia în 1997, la 52 de ani, s-a căsătorit cu omul alături de care şi-a găsit liniştea, chirurgul cardiolog Brad Allen (foto jos, alături de el, sărbătorind Crăciunul ce tocmai a trecut în izolare). El a fost şi cel care a susţinut-o în bătălia ei cu cancerul de sân, cu care a fost diagnosticată în 2002 - a trecut printr-o operaţie de lumpectomie şi a făcut radioterapie, Jaclyn povestind într-un documentar din 2010 cum a învins această boală. Azi, la 75 de ani, Jaclyn se declară fericită şi arată fantastic - despre asta, mărturiseşte că a recurs la diverse metode, cum ar fi peelinguri şi tratamente de rejuvenare cu laser, dar niciodată la intervenţii majore cu bisturiul!

Foto: Instagram

Mai multe