Cum arată copiii lui Val Kilmer şi ce spun aceştia despre starea tatălui lor bolnav de cancer

5 august 2021   News

Fiica actorului, Mercedes Kilmer, şi fiul lui, Jack Kilmer, au fost prezenţi la premiera producţiei Amazon Studios, documentarul "Val", despre viaţa tatălui lor şi lupta acestuia cu cancerul

Starul de 61 de ani nu a putut fi prezent - ceea ce a crescut îngrijorarea cu privire la starea lui actuală. Însă Mercedes şi Jack au ţinut să transmită un mesaj plin de optimism, spunând că Val se simte foarte bine. "A văzut documentarul de 100 de ori", a spus Mercedes. "Pentru el este foarte emoţionant să-l urmărească, ne-am fi dorit să fie şi el aici, dar este cu sufletul alături de noi şi este foarte mândru de această producţie şi de faptul că oamenii vor să ştie despre el. În acest documentar, au ocazia să vadă o latură a lui nevăzută până acum", a declarat Jack. Documentarul urmăreşte parcursul în carieră al actorului de la începuturi până la afirmarea în filme ca "Top Gun", "Batman Forever" şi "The Doors" - dar atinge şi perioada cea mai dureroasă din viaţa lui: ce a urmat după ce a primit diagnosticul de cancer la gât în 2015. Nevoit să facă o traheotomie, actorul foloseşte acum un aparat pentru a putea vorbi. Mercedes şi Jack sunt copiii actorului din căsnicia lui cu Joanne Whalley, care a durat între 1988 şi 1996. Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe