Cum arată fiul lui James Gandolfini? El îl va juca chiar pe Tony Soprano, celebrul personaj interpretat de tatăl său!
Are 20 de ani şi este gata să se lanseze în film chiar cu rolul cel mai cunoscut al tatălui său: Tony Soprano!
Filmul "The Many Saints of Newark" se va lansa în toamna lui 2020 - cu acţiunea desfăşurându-se în tinereţea personajului Tony Soprano, din serialul HBO, "Clanul Soprano". Un personaj pentru care a fost ales nimeni altul decât Michael Gandolfini, fiul de 20 de ani al lui James Gandolfini, actorul care s-a stins din viaţă în 2013 în urma unui atac de cord. Este rolul care, practic, l-a transformat pe James într-un superstar, iar producătorii se aşteaptă la acelaşi efect pentru Michael, a cărui asemănare fizică cu tatăl său este evidentă. Şi este argumentul principal al alegerii producătorilor. În acelaşi timp, şi faptul că vorbim de fiul regretatului James Gandolfini stârneşte curiozitatea fanilor serialului pentru a vedea ce face urmaşul cu moştenirea artistică a tatălui.
Şi este, într-adevăr, o provocare pentru Michael, care, înainte de acest rol, a mai jucat doar în "The Deuce", tot o producţie HBO în care a avut un rol mic. Interesant şi neaşteptat, însă, este faptul că Michael nu urmărise serialul "The Sopranos". "Cea mai grea parte din tot acest proces a fost să văd serialul pentru prima dată. A fost un proces intens. Ca actor, a trebuit să-l urmăresc pe acest tip care a creat un personaj, a trebuit să-i observ metoda, gesturile, vocea... Dar în acelaşi timp, eram şi fiul care-şi urmărea tatăl pierdut. Şi cel mai greu a fost că a trebuit să fac asta singur. Am stat singur în apartamentul meu întunecat uitându-mă la tata tot timpul. Am şi început să am vise nebuneşti. Am visat că mă uitam spre mâinile mele şi erau mâinile tatălui meu", a declarat Michael.
El este fiul din prima căsnicie a lui James Gandolfini, cea cu Marcy Wudarski, care i-a fost soţie doar între 1999 şi 2002. Michael are o soră vitregă, pe Liliana Ruth, în vârstă de 7 ani, din cel de-al doilea mariaj al lui James, cel cu Deborah Lin, cu care se căsătorise în 2008. De remarcat că din perioada copilăriei si adolescenţei (foto jos, alături de mama lui, la 15 ani - şi alături de tatăl lui şi cea de-a doua soţie a acestuia, Deborah Lin) şi până în prezent, Michael a evoluat fizic frumos, scăpând de kilogramele în plus.
Foto: Getty Images