Cum arată fratele Paulei Seling! Paul e arhitect. “Veghează să îmi fie bine”
Au fost întotdeauna acolo unul pentru celălalt. S-au sprijinit, au împărţit poveşti. Deşi nu se afişează foarte des împreună, Paula Seling ştie că fratele ei îi veghează întotdeauna paşii. Paul are 42 de ani şi e arhitect.
“42 de ani a fost acolo, mereu. Chiar şi când viaţa a fost nesuferită cu el, mi-a fost, tot mie, alături. A scris piese, mi-a facut coveruri de albume, m-a sfătuit cu ce să mă îmbrac în emisiuni, când abia păşeam pe scenă şi habar nu aveam pe ce lume trăiesc, la începuturi şi, cel mai important, m-a făcut să îmi doresc să fiu ca el, pentru că el e genialul din familie, face totul excelent, repede şi uşor.
Cine nu are un frate mai mare poate nu ştie cum e sa simţi că, la şcoală, cineva se uită să vadă dacă e totul ok, în pauze, dacă ar putea fi, cineva, rău cu mine, dacă râd sau dacă sunt prea puţin veselă. El e Paul. E fratele meu. Şi de aproape 42 de ani veghează să îmi fie bine. E artist, e arhitect, e muzician, e om bun şi extrem de talentat în orice îşi propune să facă”, spune Paula.