Cum arată Margareta Pâslaru la 81 de ani? Îndrăgita artistă trăiește pentru muzică: ”Nu mă sperie nimic”

2 iunie 2025   News

Este una dintre artistele emblematice ale României. Și ca octogenară, Margareta Pâslaru respiră pentru muzică.

O păpușă de fată a fost. Cu ochii săi albaștri, mari și răpitori, făcea furori cu a sa inocență ce parcă i se regăsește pe chip și la 81 de ani!

A scris istorie în lumea cinematografiei și a muzicii, iar imaginile pe care le are alături de Dan Spătaru sau Ion Dichiseanu sunt adevărate mostre ale unei generații de aur a artiștilor.

Ochii sclipitori cuceresc și acum. Margareta Pâslaru este la fel de frumoasă și energică. Face dovada pe rețelele de socializare, unde obișnuiește să fie foarte activă, cât și la interviurile la care merge cu mare drag.

Recent, și-a deschis sufletul în podcastul lui Adrian Artene. Iată cum arată ”păpușica”, la 81 de ani!

Invitata celui mai nou episod al podcastului ”Altceva cu Adrian Artene” este una dintre cele mai iubite personalități din România.

O artistă ”pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o nouă, românilor”, spune Adrian Artene despre doamna muzicii românești - Margareta Pâslaru.

”În tinerețe ne străduim să ne facem un nume, iar la maturitate trebuie să folosim numele spre binele altora”, spune Margareta Pâslaru. Acesta este motto-ul uneia dintre cele mai iubite artiste din România. În 1958, la doar 15 ani, debutează pe scena Casei de Cultură ”Grivița Roșie”, din vechiul cartier Grivița al Capitalei și electriza atunci publicul cu albastrul infinit din privirea sa și cu o voce nemaiauzită.

Așa începe povestea Margaretei Pâslaru. Timbrul aparte al vocii ei a fost remarcat de maestrul George Grigoriu, iar ”Chemarea Mării” a devenit un prim șlagăr. Discul scos pe piață de Electrecord a doborât recordurile de vânzări ale vremii. Așa cum declară, prezentul e cel mai important pentru Margareta Pâslaru. Artista este implicată în acțiuni de voluntariat, se dedică proiectului Banca de Alimente, demarat de Crucea Roșie, iar după 65 de ani de showbiz povestea continuă. O poveste ”Altceva”, înrămată în povestea muzicii și cinematografiei din România.

Aici puteți viziona podcastul integral:

CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE:

00:00 65 de ani în showbiz și povestea continuă! MARGARETA PÂSLARU, invitată la „Altceva cu Adrian Artene”

05:00 „Nimic nu este ca prezentul!”

09:40 „Muzica vorbește pentru mine”

12:46 O viață trăită prin și pentru muzică. Cine a descoperit-o pe legenda Margareta Pâslaru 19:35 Fotografii istorice: Margareta Pâslaru, amintiri cu maestrul Ion Dichiseanu

23:05 La 81 de ani, Margareta Pâslaru este o prezență constantă în Social Media

26:20 Drumul de la actorie la muzică: „Iepuraşul” a dispărut şi s‑a născut o actriţă

35:35 Ce muzică ascultă, astăzi, Margareta Pâslaru: „N-aș putea fără...”

40:08 Timpul nu moare pentru Margareta Pâslaru: „Nu mă oprește și nu mă sperie nimic” 48:00 Motivul pentru care a refuzat să mai apară pe scenă

Foto: Arhiva personală Margareta Pâslaru

Mai multe