Cum arată părinţii lui Mihai Bendeac! Sunt de o viaţă împreună. Tatăl actorului a împlinit 60 de ani

30 iulie 2020   News

Tatăl lui Mihai Bendeac şi-a aniversat ieri ziua. Dănuţ Bendeac a împlinit 60 de ani. Mai emoţionantă ca oricând, cea care îi este aproape de o viaţă a vorbit despre povestea lor de iubire printr-un mesaj emoţionant.

“Mi-am amintit prima întâlnire cu tine, sunt mulţi ani de atunci. Eram foarte tineri, a fost dragoste la prima vedere, tu ai cam întârziat, dar a fost un câştig pentru mine că te-am aşteptat. Este ziua ta de naştere, 60 de ani, o vârstă frumoasă, de o viaţă împreună.

Să ne trăieşti sănătos, Dănuţ Bendeac. LA MULŢI ANI!”, a fost mesajul postat de Emilia Bendeac pe o reţea de socializare.

Iubirea ce îi leagă de atâţia ani ani pe părinţii săi îi trezeşte admiraţia. Mihai Bendeac  are întotdeauna cuvinte alese despre famila frumoasă pe care o are.

„Părinţii mei au împlinit 37 de ani de când s-au căsătorit. Au crescut un copil cu probleme. Artist, depresiv, uneori alcoolic, alteori semi-drogalău, în alte situaţii complet nebun. Dar s-au descurcat. Şi m-au făcut mereu funcţional pentru o carieră grea. Apoi, târziu, au mai făcut un copil. Andrei. Care e genial. Frumos, cu o inteligenţă nimicitoare, cu un spirit foarte înalt. Pe lângă el, eu sunt o glumă.

Le-am greşit părinţilor mei de multe ori. Dar, şi ei ştiu asta, i-am iubit şi îi iubesc cu disperare.

Nu aşteptaţi să le spuneţi alor voştri că-i iubiţi! Mulţumesc mama şi tata! Vă iubesc cu disperare!”, spunea Mihai.

Mai multe