Cum arată vedeta din "Dădaca" la 60 de ani, după lupta cu cancerul

10 octombrie 2017   News

Francine Joy Drescher pe numele ei întreg, eroina principală din serialul Dădaca ne cucerea în copilărie cu veselia şi, mai ales, cu râsul ei colorat şi cu vocea unică, nazală.

În timpul filmărilor la serialul Dădaca

Din 1999, însă, când serialul a ajuns la final, Fran Drescher a cam dispărut din vizorul showbizului american, pentru ca, în anii recenţi, numele ei să apară mai ales în legătură cu lupta împotriva cancerului şi cea pentru drepturile minorităţilor sexuale.

Diagnosticată în anul 2000 cu cancer de col uterin, actriţa a fost nevoită să treacă printr-o operaţie de îndepărtare a uterului pentru a îndepărta orice pericol. O altă lovitură primită de actriţă a fost cea din 1999, când cel cu care a fost căsătorită timp de 20 de ani, scenaristul Peter Marc Jacobson, i-a mărturisit că a descoperit că este homosexual. De la divorţul celor doi, nu se mai cunosc alte relaţii sentimentale serioase ale actriţei.

Fran Drescher la un eveniment caritabil

Vedeta este într-o formă excelentă la 60 de ani

Şi dacă adăugăm violul căruia i-a căzut victimă actriţa în tinereţe, am spune că viaţa n-a fost deloc blândă cu Fran Drescher.

Cu toate acestea, toate semnele durerii adunate între timp nu se citesc pe chipul actriţei ajunse la 60 de ani, aşa cum am putut observa la evenimentul din 8 octombrie la care a participat aceasta, în Los Angeles.

Îmbrăcată într-un compleu fucsia, Fran Drescher a arătat cât se poate în formă şi cu un chip surprinzător de prospăt pentru vârsta de 60 de ani. După toate prin care a trecut, actriţa chiar merită o viaţă liniştită.

Foto: Hepta

Mai multe