"Cum m-a aruncat Anne Hathaway ca pe-o cârpă!" Fostul iubit al actriţei, Raffaello Follieri, închis pentru fraudă, face confesiuni
Actriţa şi italianul au fost timp de 4 ani împreună. Apoi iubirea lor s-a sfârşit brusc, fără explicaţii
La vremea aceea, Anne Hathaway părea îndrăgostită până peste urechi de italianul ei. El era un bogat dezvoltator imobiliar care nu doar că era şarmant, dar o şi răsfăţa ca pe o prinţesă, plimbând-o cu avioane particulare şi iahturi. Într-un an, Raffaello Follieri a plătit 87.000 de lire sterline pentru un avion privat care să îi ducă la petrecerea de revelion de la casa lui Oscar De La Renta din Republica Dominicană, acolo unde printre invitaţi se numărau şi Hillary şi Bill Clinton. Peste tot se cazau la cele mai scumpe hoteluri, atunci când nu stătea în apartamentul lui din Manhattan, care costa în jur de 25.000 de dolari pe lună. Relaţia lor era una pasională, cu certuri şi împăcări - pentru care el îi dăruia safire, diamante şi smaralde. "Aveam 25 de ani când am întâlnit-o pe Anne Hathaway în 2004. Am trăit foarte mult momente fericite împreună, iar eu credeam atunci că pot face orice îmi doresc", mărturiseşte acum Follieri.
Totul s-a oprit brusc pe 24 iunie 2008, când italianul a fost arestat pentru fraudă. "În seara de dinainte, Annie mi-a telefonat din Los Angeles, unde avea o conferinţă de presă pentru noul ei film de atunci. Am vorbit despre când se va întoarce în New York. Ultimele ei cuvinte au fost: Te iubesc pentru totdeauna. Era două noaptea când am încheiat conversaţia. La 6 dimineaţa am fost arestat. Şi nu am mai vorbit cu Annie niciodată", spune Follieri. Acum, 13 ani mai târziu, italianul spune că nu-i poartă pică actriţei, dar recunoaşte că a fost rănit - a simţit că se frânge în mii de bucăţi în închisoare atunci când s-a rupt legătura cu femeia pe care o iubea şi care nu a mai vrut să aibă nimic de-a face cu el. Nu i-a trimis nici măcar un bilet de adio, cu câteva cuvinte de îmbărbătare pentru viitor. "Cred că a luat o decizie cu sânge rece. A hotărât că este mai important să-şi salveze cariera şi să taie orice asociere cu mine. Puteţi privi în ochii mei: nu sunt supărat pe ea, dar am fost adânc rănit." Este pentru prima dată când Follieri face confesiuni despre relaţia lui cu Anne Hathaway şi despre felul brutal în care s-a sfârşit după izbucnirea scandalului Vati-con. Italianul pretinsese că reprezenta înalţi oficiali ai Vaticanului în America pentru a putea cumpăra biserici şi mânăstiri. Minţind în legătură cu conexiunile lui, Follieri a atras astfel bani de la mulţi investitori, cheltuind însă fără noimă pe stilul de viaţă extravagat al lui şi al iubitei sale celebre. Follieri şi-a recunoscut vinovăţia, fiind condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare. "Când eşti tânăr, te grăbeşti. Vrei să faci lucrurile repede, să te îmbogăţeşti peste noapte. Eu aveam 20 şi ceva de ani. Am fost superficial. Am făcut greşeli. Ar fi fost mai bine dacă autorităţile ar fi detectat totul la început, nu după nişte ani în care banii fuseseră deja cheltuiţi. Dar mi-am recunoscut vinovăţia şi am plătit pentru greşelile mele." La 43 de ani, Follieri este căsătorit cu Konstantina, prietena care i-a stat alături în anii în care a fost închis - şi care i-a dăruit un băieţel, Pasquale (4) şi este însărcinată cu o fetiţă. Italianul se află în altă etapă a vieţii şi cine ştie dacă drumurile lui îl vor mai aduce vreodată faţă în faţă cu Anne Hathaway - care probabil că la rândul ei s-a simţit trădată de tânărul om de afaceri corupt, ce i-a folosit conexiunile şi imaginea. Acum în vârstă de 38 de ani, Anne este la rândul ei căsătorită cu Adam Shulman, cu care are doi băieţi: Jonathan (5) şi Jack, de un an şi jumătate. Foto: Profimedia