Cum reușește Penelope Cruz să arate de 40 de ani, când tocmai a împlinit 50? Secretele ei de frumusețe

29 aprilie 2024   News

Nu are intervenții estetice vizibile și toate femeile sunt curioase: ce secret al tinereții a găsit Penelope Cruz?

Desigur, la Hollywood, frumusețea este la putere. Însă foarte multe dive arată spectaculos și la maturitate. Iar Penelope Cruz este una dintre ele. Cu un ten impecabil și un corp de adolescentă, vedeta din Vanilla Sky a împlinit 50 de ani pe 28 aprilie și parcă încă nu ne vine să credem!

Cu ușurință i-am da 40 de ani, mai degrabă. Cum reușește să-și mențină tinerețea?

Desigur, la ora actuală, multe staruri aleg intervențiile estetice, mai mult sau mai puțin invazive. Tocmai de aceea, a fost întrebat un medic plastician cât de operată ar putea fi Penelope Cruz, în opinia sa de specialist.

Medicul e de părere că și dacă și-a făcut ceva, a intervenit foarte puțin, nimic dramatic.

Dr Mark Solomos, chirurg plastician, a făcut comparație cu imaginile de acum 10 ani și consideră că actrița nu are intervenții majore, de schimbare a fizionomiei.

„Penelope arată foarte natural, fără semne evidente de intervenție chirurgicală. Puteți vedea chiar și niște riduri fine, un semn revigorant în epoca perfecțiunii de la Hollywood și care, după părerea mea, o face să arate mai frumoasă și mai naturală.

Poate că a avut Botox și fillere în trecut, dar nimic extravagant De asemenea, este posibil să faci mini Botox, astfel încât să poți relaxa mușchii și să luminezi ridurile fără a pierde expresivitatea, aspect important pentru actori. Tehnica e din ce în ce mai populară, se realizează doar o mică revigorare a pielii."

Stilul ei de viață joacă, de asemenea, un rol important în aspectul ei care sfidează vârsta.

Expertul a adăugat: „Penelope Cruz este binecuvântată cu gene bune și nuanța măslinie a pielii despre care știm că îmbătrânește cel mai greu. Sunt sigur că beneficiază de intervenții non-chirurgicale, cum ar fi, poate, tratamente PRP, profilo, terapie cu lumină și laser, deoarece acestea îmbunătățesc aspectul și oferă o piele strălucitoare sub formă cât mai naturală. Fără îndoială, duce un stil de viață sănătos cu exerciții fizice, o nutriție bună și un regim de îngrijire a pielii.

Penelope Cruz mai are un secret: o rutină de skincare foarte elaborată!

Obrazul subțire cu cheltuială se ține! Se pare că Penelope Cruz cheltuie pe lună 225,79 USD (181,90 GBP) cu produsele de îngrijire a pielii, pe machiaj și parfum încă 289,02 USD (231,83 GBP), ajungând la un total lunar de 515,80 USD (413,73 GBP). Potrivit HELLO!, Penelope Cruz preferă produsele Lancome, când vine vorba de skincare: Lancome „Absolue Purifying Brightening Gel Cleanser” urmat de serul Lancome „Advanced Genifique Youth Activating” și Lancome „Hydra Zen Moisturizing and Soothing Cream” atât pentru zi, cât și pentru noapte.

În ceea ce privește make-up, folosește fond de ten Lancome „Teint Idole Ultra Wear Foundation Stick” și Lancome „Teint Idole Ultra Wear All Over Concealer”. Se dă cu pudra Lancome „Blush Subtil Powder” și pentre gene folosește Lancome „Hypnose Drama Waterproof Full Impact Volume Mascara”. Își finisează look-ul cu un parfum tot de la Lancome, „La Nuit Tresor L’Eau de Parfum Spray”.

Foto: GettyImages

Mai multe