Cum se desfăşoară concursul Eurovision în acest an

4 februarie 2021   News

Eurovisionul va avea o faţă cu totul nouă în acest an. Ediţia 2021 a concursului muzical va fi organizată în oraşul olandez Rotterdam, în luna mai. După ce competiţia a fost anulată în 2020, la scurt timp după debutul pandemiei de coronavirus în Europa, anul acesta, semifinalele se vor desfăşura pe 18 şi 20 mai, iar finala pe 22 mai, la competiţie participând 41 de ţări. Unele dintre interpretări vor fi susţinute în oraş într-o manieră de ''distanţare socială'', au precizat organizatorii, fără să specifice dacă va fi permis accesul publicului. Unele dintre delegaţii ar putea trimite interpretări înregistrate. Organizatorii încă analizează posibilitatea unui scenariu în care o parte dintre invitaţi ar putea participa cu respectarea ''măsurilor stricte de sănătate şi securitate, inclusiv testări frecvente pentru COVID-19''. ''Concursul muzical Eurovision îşi va face cu siguranţă mult aşteptata revenire în luna mai a acestui an în ciuda pandemiei, însă, în condiţiile actuale, este în mod regretabil imposibil să desfăşurăm evenimentul în maniera în care eram obişnuiţi'', a precizat Martin Osterdahl, supervizorul executiv al evenimentului, într-un comunicat. Olanda găzduieşte cea de-a 65-a ediţie a evenimentului, care atrage un număr de circa 200 de milioane de telespectatori, după ce cântăreţul olandez Duncan Laurence a câştigat ediţia din 2019, cu melodia ''Arcade''.

România va fi reprezentantă în concurs de Roxen.

Mai multe