Cum se simte Dana Săvuică după ce a fost externată. Ce i-au recomandat medicii

15 noiembrie 2021   News

A fost operată de urgenţă după ce s-a prăbuşit în casă şi a început să urle de durere, dar acum Dana Săvuică  trebuie să respecte o serie de restricţii.

„Medicul mi-a zis că a fost fără complicaţii, dar că era o hernie foarte-foarte urâtă. Îmi prinsese nervul rău de tot. Acum m-am externat, am ajuns acasă, trebuie să stau în pat vreo două săptămâni. Să nu fac excese absolut deloc. Nu am voie să conduc, nu am voie să car, nu am voie să ridic nimic. Nu am voie să ţin nici măcar căţelul sau pisica în braţe.

Nu am voie să mă aplec, trebuie să mă dau foarte uşor jos din pat, două săptămâni trebuie să stau cumva relaxată”', a declarat Dana Săvuică pentru Ciao.ro.

"Eu am o spondiloză lombară de mult timp,  dar nu am resimţit-o până mai acum câteva luni de zile, când am început să am dureri mari de spate, care nu prea mă mai lăsau, chiar dacă luăm medicamente, după care am început să am dureri în piciorul drept, după care unele persoane mi-au recomandat să fac fizioterapie că o să se ducă, că o să fie bine”.

Dar nu a fost. Durerile insuportabile au determinat-o, după ce s-a prăbuşit în casă, sa apeleze la un chirurg.

Mai multe