Cupluri de pitici şi giganţi celebri
De parcă perechile de celebrităţi n-au destule probleme de înfruntat din cauza faptului că-şi trăiesc idila în văzul lumii, diferenţa de înălţime dintre unii parteneri amoroşi adaugă un stres în plus. Iată câteva cupluri faimoase care nu se potrivesc din punct de vedere fizic!
De parcă perechile de celebrităţi n-au destule probleme de înfruntat din cauza faptului că-şi trăiesc idila în văzul lumii, diferenţa de înălţime dintre unii parteneri amoroşi adaugă un stres în plus. Iată câteva cupluri faimoase care nu se potrivesc din punct de vedere fizic!
Oare se aud unul pe celălalt când merg pe stradă împreună şi-şi fac mărturisiri? Greu de crezut că vorbele lui Kris Humphries ajung cu uşurinţă în urechile iubitei sale, vedeta de reality show Kim Kardashian! Asta pentru că jucătorul de baschet are o înălţime de 2 metri, pe când jumătatea sa – aproape la propriu! – nu are mai mult de 1, 57m. „Mi-era teamă de bărbaţii înalţi! Îmi păreau nişte ciudăţenii ale naturii. Dar acum, culmea!, mă simt în al nouălea cer având un iubit masiv. Mă simt protejată!”, a spus Kim pe 1 aprilie, în cadrul emisiunii The Tonight Show With Jay Leno. Şi nu era nicio păcăleală!
Dragostea este oarbă, se spune. Şi tindem să dăm crezare acestui dicton atunci când avem de-a face cu perechi atipice. Cântăreaţa Jessica Simpson are 1,59m, pe când logodnicul ei, sportivul Eric Johnson, se uită de sus în jos la ea, de la înălţimea celor 1,88m ai săi. Slavă Domnului că designerii de încălţăminte au inventat pantofii stiletto!
Diferenţa de înălţime dintre Fergie şi soţul ei, Josh Duhamel, nu pare covârşitor de mare. Dar asta doar pentru că vocalul feminin al trupei Black Eyed Peas poartă în mai toate ieşirile ei publice încălţări cu tocuri imense. Pentru că, în realitate, îi desperat 32 de centimentri, el măsurând 1,90 m, iar ea ridicându-se la doar 1,58m.
Isla Fisher se uită la soţul ei, Sacha Baron Cohen, ca la soare. Şi asta pentru că îi pare minionei actriţe cu origini scoţiene şi australiene atât de departe de ea, vedeta de cinema având doar 1,60m, pe lângă înălţimea impresionantă a comicului britanic, de 1,91m. „Soţul meu este atât de înalt, încât mă face pe mine să arăt ca o ciudată!”, susţine frumoasa roşcată.
Kylie Minogue a făcut tot timpul o impresie bună cu trupul ei firav şi bine proporţionat, dar, când o vezi alături de oameni înalţi, pare un biet copil, disperat după atenţie. La numai 1,52m, cântăreaţa australiană nu-i ajunge nici măcar la umăr iubitului ei, modelul spaniel Andres Velencoso, care are o înălţime de 1,88m. „El e mult mai mare decât mine, dar noroc că asta nu contează în pat!”, a declarat Kylie pentru tabloidul „The Sun”.