Dan Negru s-a întâlnit cu Dan Diaconescu: "Educația e ca erecția: când o ai, se vede"

13 mai 2022   News

Dan Negru a bifat o întâlnire de zile mari. Prezentatorul de la Kanal D s-a întâlnit cu fostul Rege al audiențelor, nimeni altul decât Dan Diaconescu.

Puțin schimbat față de anii în care făcea nopți albe la TV, acesta își pregătește întoarcerea pe sticlă.

“Am stat la o vorbă cu Dan Diaconescu. Așa, de dimineață. Ca să nu apară speculații, nu facem nimic împreună, nu avem niciun proiect comun.  Doar la o vorbă, pur și simplu. Sunt mulți din breasla noastră care i-au uitat numărul de telefon în anii ăștia.

Acu' vreo 20 de ani mi-a spus că vrea să OTVizeze televiziunile din România. Am râs atunci, neîncrezător.  Dați o tură pe telecomandă. Nici nu știți ce pierdeți. Azi am recunoscut că i-a ieșit otevizarea”, povestește Dan Negru.

Prezentatorul e fericit că show-ul pe care îl realizează la Kanal D are audiență și că a ajuns să bată prestația maneliștilor.

"Sunt dezamagit. I-am văzut aseara la tv pe Loredana și Jador intr-un show cu alte 50 de vedete. Îmi plac show-urile foarte scumpe pentru că ele îl contrazic pe Isărescu prăpăstiosu', care crede că n-are balta pește

Am aflat apoi că s-a uitat mai multă lume la studentul de la "Jocul Cuvintelor" decat la Jador.

Trist ! Dacă nici manele nu mai “este” ce a fost ...

Bunicii manelelor de azi, Adrian Minune și ceilalți rupeau audiența când apăreau. O știu din proprie experiență, am fost acolo .

Dar a început Jocul cuvintelor cu alți indivizi educați și învățați...

Pentru că educația e ca erecția: când o ai, se vede”, a mai spus Negru.

Mai multe