Dan Bălan a devenit unchi

28 august 2013   News

Fostul lider al trupei O-Zone îşi face mâna ca tătic pe micuţul Cristian, băieţelul de numai două luni şi jumătate al surorii sale, Sanda, care a acaparat atenţia întregii familii.

Fostul lider al trupei O-Zone îşi face mâna ca tătic pe micuţul Cristian, băieţelul de numai două luni şi jumătate al surorii sale, Sanda, care a acaparat atenţia întregii familii.

Sora lui Dan, Sanda, mai mică cu şase ani decât el, a dat naştere pe 12 iunie unui băieţel perfect sănătos, pe care îl cheamă Cristian.

„Am avut emoţii foarte mari li acum sunt foarte bucuros! Sanda este unica mea soră, o iubesc foarte tare. Îmi doresc nespus de mult o familie şi copii, aşa că am fost în culmea fericirii când s-a născut cel mic. Aşa că, până voi avea şi eu copii, îi voi dărui lui toată dragostea şi atenţia mea“, a spus Dan Bălan.

Şi mama lui Dan, celebră în Republica Moldova datorită emisiunii pentru copii „Tanti Ludmila Show“, pe care a prezentat-o în trecut, este extrem de fericită. „Sunt foarte bucuroasă că am devenit bunică! Lucrând în televiziune, nu am petrecut foarte mult timp cu copiii mei când erau mici, însă acum Cristian se va bucura de mai multă atenţie din partea mea şi va avea parte de toate poveştile pe care le spuneam copiilor la televizor“, a spus Ludmila Bălan.

Deşi Cristian are abia două luni, tanti Ludmila, aşa cum este mama lui Dan cunoscută publicului, are deja visuri măreţe pentru el: „Inima îmi spune că nepoţelul meu va deveni artist. Este frumos, zâambeşte tot timpul şi are o voce foarte draguţă. Eu îl voi susţine, mi-ar plăcea să îl văd pe scenă, aplaudat de fani”, a spus proaspăta bunică.

Foto: MediaPro Music

Mai multe