Dan Negru, mesaj pentru fiul Mădălinei Manole: "Smiley are vărsta mamei tale de atunci, dar nimeni nu-i mai numără anii"

9 iunie 2022   News

Dan Negru are pentru Petru, fiul Mădălinei Manole, un mesaj de suflet. Prezentatorul recunoaște că se gândește de multe ori la faimoasa artistă, pe care a avut-o invitată în atât de multe ori emisiuni, și are convingerea că plecarea ei a schimbat multe lucruri în concepția noastră.

“Dragă Petru, citesc în ziare că azi împlinești 13 ani.  Am cunoscut-o pe mama ta, Mădălina.

O femeie de ispravă care a lăsat urme atât de adânci în conștiința noastră încât, uite, vorbim mereu despre ea.  Îmbrățișarea mamei durează mult după ce ți-a dat drumul.

Mă gândesc de multe ori la mama ta. Când avea 35 de ani, ziarele spuneau că e "trecută de prima tinerețe".

Așa erau vremurile, Petru. În anii ăia, Regele Mihai sau Corneliu Coposu erau judecați după vârstă.  Atât puteam!  Azi, Smiley are vărsta mamei tale de atunci, dar nimeni nu-i mai numără anii, pentru că mama ta a schimbat o mentalitate în presă: că vârsta nu e o povară. Azi, cei 86 de ani ai lui Piersic, cei 51 ai mei sau cei 50 ai Andreei Esca nu mai sunt poveri.

De la mama ta încoace ziarele au învățat că omul trebuie să-și trăiască frumos toate zilele vieții lui, la orice vărstă.  Să-ti trăiești frumos zilele, Petru.  E mult de când a plecat Mădălina...

Dar îmbrățisarea mamei durează mult după ce ți-a dat drumul !”, spune Dan Negru.

Mai multe