Dana Rogoz, vacanţă în Alpii austrieci

20 decembrie 2010   News

Actriţa din serialul „Moştenirea“ difuzat de ProTV, s-a întors de curând dintr-o mini-vacanţă în Austria. Timp de patru zile, Dana s-a dat cu placa şi a colindat cât a putut de mult zonele minunate din Landul Salzburg.

Actriţa din serialul „Moştenirea“ difuzat de ProTV, s-a întors de curând dintr-o mini-vacanţă în Austria. Timp de patru zile, Dana s-a dat cu placa şi a colindat cât a putut de mult zonele minunate din Landul Salzburg. „Am stat două nopţi în Saalbach şi două nopţi în Zell am See şi m-am dat cu placa în ambele zone. Austria este indiscutabil cea mai bună alegere pentru schi şi snowboard, iar în aceste două zone ai zeci de variante de piste, pentru toate nivelurile. Eu sunt la un nivel mediu cu snowboard-ul, dar anul acesta am fost pentru prima dată în Austria însoţită de un instructor, pentru perfecţionare şi pentru a-mi arăta cele mai bune trasee“, a povestit vedeta ProTV.

Vezi aici galeria foto

Instructorul a fost cel le-a aratat Danei şi iubitului ei locul perfect pentru a savura un vin fiert şi un apfelstrudel în pauzele de pe pârtie: o căbănuţă de lemn, veche de 300 de ani, al cărei interior era tapetat cu skipass-uri, de la unele foarte vechi, până la cele mai noi.

Pe lângă sport, Dana s-a bucurat alături de iubitul ei şi de o călătorie cu o sanie trasă de cai într-o zonă împădurită, unde au trecut peste „Golden Gate“-ul Alpilor, un pod înalt de 42 de metri întălţime care traversează o vale adâncă. „Era un întreg parc de agrement şi-ţi trebuia ceva curaj să parcurgi tot traseul, mai multe poduri de lemn, construie deasupra celor mai înalţi brazi, dându-ţi senzaţia că poţi călca pe vârfurile lor“.

Şi, dacă tot era acolo, Dana nu putea rata o vizită la Tauern Spa, cel mai nou centru spa din Kaprun, unde apa din unele piscine exterioare ajungea chiar şi la 36 de grade Celsius.

Pe lângă toate acestea, vedeta ProTV a învăţat să prepare şi câteva specialităţi locale. „La una dintre cabanele din vârful pistelor, unde am mâncat de prânz, bucătarii m-au invitat să învăţ să-mi gătesc singură un desert tradiţional austriac, ca un fel de clatită mai groasă. Am râs în hohote cu toţii – cred că erau vreo 10 oameni în bucătărie – când a trebuit să ridic o tigaie uriaşă de vreo 6 kg. Cert e că desertul a ieşit foarte bine, am fost lăudată de bucătarii austrieci şi chiar am să-l încerc şi în ţară“, a mai povestit Dana.

Foto: ProTV

Mai multe