Dani a trecut de la glume la erotism. În ce scenă HOT a fost surprins cu soţia însărcinată

13 august 2021   News

Dani a publicat pe contul său de Instagram o fotografie extrem de HOT cu Gabriela, soţia sa însărcinată.

Matinalul a trecut prin toate emoţiile de la venirea veştii că va fi tătic. Şi dacă până nu demult făcea glume despre sarcină şi a fost şi certat de doamnele din lista lui pentru ele, acum Oţil a încărcat o poză foarte sexy. Este drept, lângă Gabriela nici nu ar avea cum să se simtă altfel.

Cei doi se pregătesc să devină părinţi pentru prima dată. În aşteptarea momentului în care îşi vor ţine în braţe băieţelul, au fost protagoniştii unei şedinţe foto inedite.

Atât Dani, cât şi Gabriela au postat pe conturile lor de socializare o imagine sexy şi romantică în acelaşi timp, fotografie realizată în timpul şedinţei foto.

„S-a făcut shooting. Am venit să aduc mâncarea. Am fost dezbrăcat si pus la poză. Am rezistat cât o flotare”, a scris Dani Oţil în descrierea fotografiei în care apare alături de soţia lui.

Gabriela Prisăcariu este însărcinată în luna a opta, iar cei doi vor avea un băieţel. Nu demult, Dani a mai publicat o fotografie în care aşteaptă în faţa burticii cu o cască de motocicletă, spunându-i copilaşului că îi aşteaptă multă treabă.

Foto: Instagram

Mai multe