Dani Oțil i-a luat „moțul“ fiul său în weekend. Ce a ales Luca Tiago de pe tăviță?
Petrecere mare în familia matinalului de la Antena 1, care și-a sărbătorit fiul alături de rude și prieteni.
Parcă mai ieri Dani Oțil ni-l prezenta pe micuțul Luca Tiago, proaspăt externat din maternitate împreună cu mămica lui, Gabriela Prisăcariu, și se minuna de prezența lui în viața lor de cuplu. Dar iată că a trecut deja un an de atunci, iar Tiago merge și îngaimă primele lui cuvinte. Iar, weekendul trecut, a fost vedeta primei sale mari petreceri, de la botez încoace.
Așa cum cere tradiția la aniversarea primului anișor, Tiago a fost pus de nași să aleagă trei obiecte din cele câteva așezate, strategic sau nu, pe o tăviță, chipurile pentru a prevedea ce drum va alege în viață. Iar băiețelul cel curios și vădit familiarizat cu unele dintre ele a ales, cum ne-am fi și așteptat, cheia unei mașini, microfonul și o mașinuță de jucărie - în ton cu pasiunile tatălui său. Asta în ciuda insistențelor lui Dani de a lua... „suta de dolari”.
Totul s-a petrecut în fața familiei și a prietenilor reuniți la petrecerea organizată la Inpresso Lounge, un spațiu frumos decorat cu flori, o cascadă impresionantă de baloane și jucării de pluș, având tematica junglei. Chiar și tortul lui Tiago a avut mici figurine reprezentând animale din junglă - probabil jucăriile preferate ale băiețelului prezentatorului de la „Neatza”.
Pentru această zi, manechinul Gabriela Prisăcariu și-a ales o ținută veselă și foarte cool: o rochie din voal cu „coadă de rândunică” de culoarea mentei, purtată cu teniși colorați. Tăticul a avut și el o ținută casual chic, cu tricou alb, sacou și pantaloni bleumarin și o pereche de pantofi sport.
Oaspeții s-au delectat cu antreurile fine servite la bufetul suedez și cu dulciurile ingenios adaptate temei petrecerii.
Printre invitați i-am putut vedea și pe Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu și Cristina și Denis Ștefan.
FOTO: Instagram