Daniel Iordăchioaie a divorţat
Unul dintre trubadurii anilor 80-90 a decis să pună capăt căsniciei sale după 13 ani petrecuţi alături de Nouria. Cei doi o fată şi un băiat, pe care vor să-i ferească cât pot de mult de trauma despărţirii lor.
Unul dintre trubadurii anilor 80-90 a decis să pună capăt căsniciei sale după 13 ani petrecuţi alături de Nouria. Cei doi o fată şi un băiat, pe care vor să-i ferească cât pot de mult de trauma despărţirii lor.
N-am mai auzit de mult timp de Daniel Iordăchioaie, ale cărui apariţii media s-au tot rărit în ultimii ani. Şi, din păcate, prima veste sonoră legată de numele său are în centru o problemă personală, pe care atât el, cât şi soţia sa au reuşit să o ţină o vreme departe de ochii indiscreţi ai presei.
Cea care a spart tăcerea a fost, însă, Nouria, care a publicat pe contul său de socializare ce anunţa ruptura dintre ea şi cântăreţul român:
„Dragi prieteni, Pentru a evita orice speculaţii ori comentarii inutile care ar putea apărea, am decis să vă informez că eu şi Daniel am divorţat de comun acord, anul trecut. Copiii noştri au rămas în custodie comună, iar relaţiile dintre noi sunt amiabile. Din respect pentru cei 13 ani de căsnicie care ne-au legat, pentru a ne proteja copiii şi pentru că ne dorim să fim discreţi ca intotdeauna, nu vom face din viaţa noastră privată motivul vreunei dezbateri publice. Vă anunţăm pe această cale că nu vom răspunde la nicio întrebare şi nu vom face comentarii publice referitoare la acest subiect. Vă mulţumim pentru toti anii în care ne-aţi fost alături şi pentru înţelegere!“, a scris actriţa.
Mesajul a fost adaptat şi preluat şi de Daniel pe contul său, lăsând să se înţeleagă că nu vor să dezbată în niciun fel subiectul.
Foştii soţi au împreună doi copii, pe Darius (13) şi pe Salma (4).
Foto: paginile personale