Daniel Nuță revine în seara aceasta la Pro TV, în serialul „Înapoi în Groapa”
Dacă sunteți curioși să aflați ce s-a întâmplat cu celălalt clan de mafioți, cel de la Giurgiu, aflați că vi s-a pregătit o nouă versiune a captivantului serial românesc lansat în toamnă.
Un serial care le-a adus celor de acasă, în toamna anului trecut, șansa de a face cunoștință cu familia Vlahu, de a descoperi o poveste de viață impresionantă și de a vedea cum relațiile de familie pot schimba totul! În doar câteva ore, la PRO TV, Sașa Vlahu, eroul principal, interpretat de Daniel Nuță, revine, într-o versiune revizuită, de TV, Înapoi în GROAPA.
„O zi pe care o așteptam de ceva vreme este aici! Cred foarte tare în dezvoltarea spațiului online și crearea de content special pentru streaming, dar serialul la care am muncit o echipă tare faină, GROAPA, avea nevoie să revină pe TV pentru că publicul larg își dorește să-l vadă. M-am bucurat de reacțiile pozitive pe care le-am primit în toamnă și sunt curios să văd ce vor spune cei de acasă după ce vor vedea varianta nouă!”, declară Daniel Nuță.
De la 21:30, cu o dinamică diferită, serialul le prezintă telespectatorilor cine este Sandu Vlahu, capul familiei, și cum arată toți ai lui, dar și cu ce probleme se confruntă. Luat la întrebări de Alma, jurnalista care vine în Giurgiu pentru a afla mai multe despre el, Sandu va face dezvăluiri despre copiii lui: „Patru – toți băieți, Ion, ăla mare – plecat din țară, Grigore – mijlocul – administratorul firmelor, Valentin – prințul și mai e cel mic”, dar și despre influența pe care o are: „În orașul ăsta cine are probleme vine la mine”.
„Familia nu e în vorbe, nu e în cuvinte, e în suflet, în fapte de fiecare zi”, va mai adăuga Sandu Vlahu. Pot legăturile de sânge să schimbe totul în viața cuiva? Răspunsul poate fi aflat urmărind povestea, începând din această seară, la PRO TV!
Cine este Alma și cum ajunge ea să fie implicată în povestea familiei Vlahu? Ce se întâmplă cu Sașa, cel care a fost convins că și-a schimbat întreaga soartă? Ce alte personaje vor apărea în viața unei familii care avea totul pus la punct?
Înapoi în GROAPA. Ediția TV, de la 21:30, la PRO TV și pe VOYO!