Daniela Silivaș, Ecaterina Szabo sau Simona Amânar. Cum arată acum gimnastele noastre de aur
La JO de la Paris, gimnastica ne-a prilejuit noi trăiri tensionate, care ne-au făcut să ne amintim de fostele noastre campioane, cu clipe la fel de pasionale la activ.
Daniela Silivaș
Acum în vârstă de 52 de ani, Daniela ne încânta, în anii ’80, cu grația ei deosebită și fluiditatea unică în mișcări. Este prima gimnastă din lume care a câștigat medalii la fiecare probă la care a concurat la o singură Olimpiadă: trei medalii de aur, două de argint și una de bronz la JO de la Seul. Tot acolo, ea a luat 7 note de 10! Stabilită azi în Georgia (SUA), Daniela este căsătorită și are trei copii.
Simona Amânar
Cine nu-și amintește de plăpânda și, totuși, atât de puternica gimnastă care ne făcea să visăm la Sydney? Campioană olimpică la individual compus, după ce Andreei Răducan i s-a retras medalia, Simona a mai câștigat alte șapte medalii olimpice în carieră. O săritură extrem de dificilă îi poartă și azi numele, fiind executată în premieră la Olimpiada din 2000. La 44 de ani, o găsim de trei ori mamă și căsătorită cu avocatul Cosmin Tabără.
Nadia Comăneci
Zeița de la Montréal este numele cu care toată lumea asociază, dintotdeauna, gimnastica. Este inutil să mai descriem ce importanță are românca în istoria sportului mondial, s-a văzut asta cel mai bine la Paris, acolo unde a fost invitată să poarte flacăra olimpică. În vârstă de 62 de ani, prima noastră gimnastă de 10 locuiește în Oklahoma, alături de fostul gimnast Bart Conner și de fiul lor, Dylan.
Ecaterina Szabo
Are nu mai puțin de 20 de medalii în palmares și face parte din clubul de elită al gimnastelor noastre. Cu cele patru medalii de aur și o medalie de argint câștigate la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, Szabo a fost cea mai de succes atletă prezentă la acea competiție. Supranumită Noua Nadia, fosta mare gimnastă, în vârstă de 56 de ani, locuiește acum în Franța cu soțul ei, Cristian Tamaș, și cei doi copii ai lor.
Andreea Răducan
Fetița de aur de la Sydney, acolo unde-a trăit și-o mare nedreptate, prin retragerea medaliei la individual compus, s-a transformat la cei 40 de ani de azi într-o femeie extrem de șic. La Sydney, Andreea a fost una dintre gimnastele de bază din delegația României, câştigând medalia de aur pe echipe și medalia de argint la sărituri. Astăzi, o găsim în postura de comentatoare sportivă și de mamă a doi copii.
Maria Olaru
Este gimnasta cu o statură nefiresc de înaltă pentru acest sport, care a completat podiumul de la Sydney, alături de Andreea și Simona. Într-adevăr, Olaru a fost una dintre cele mai înalte gimnaste care au concurat la sfârșitul anilor ‘90, cu cei... 160 de cm ai săi. Divorțată și mama unui băiat, Maria este, la cei 42 de ani ai săi, asistent universitar la Facultatea de Sport și Educație Fizică a Universității din Timișoara.
Foto: Getty Images, Profimedia, Facebook