De ce era Carolyn, soţia lui John F. Kennedy Jr., obsedată de moartea Prinţesei Diana

16 iulie 2021   News

Lady Diana şi-a găsit sfârşitul în accidentul de la Paris din 1997. Doar doi ani mai târziu, pe 16 iulie, Carolyn şi JFK Jr. îşi pierdeau viaţa într-un accident aviatic

Teama obsedantă care o măcinase pe Carolyn pare să fi avut şi un filon al premoniţiei, presimţindu-şi sfârşitul prematur şi dramatic. Soţia lui John F. Kennedy Junior fusese profund marcată de moartea Prinţesei Diana, temându-se că, după dispariţia ei, paparazzi îşi vor îndrepta şi mai mult atenţia lor hărţuitoare asupra ei şi a soţului său. "La acel moment, John şi Diana erau cei mai faimoşi oameni din lume", spune Rose Marie Terenzio, care a fost o apropiată a Juniorului, lucrând ca asistentă a lui pentru publicaţia acestuia, George. Din această ipostază de prietenă intimă a cuplului, Terenzio a dezvăluit, la comemorarea a 22 de ani de la moartea lor, gândurile negre ale lui Carolyn care i-au precedat sfârşitul. "Era terifiată de ceea ce i se întâmplase Dianei. Se gândea şi la copiii ei şi la cum vor creşte fără mamă", spune RoseMarie. "Dar, în acelaşi timp, nu se putea opri să nu se gândească că acelaşi lucru i s-ar fi putut întâmpla şi ei şi lui John. Spunea adesea: Acum vor sta şi mai mult pe capul nostru, că nu mai este ea."

Temerile ei, ce-i drept, aveau o bază reală. Paparazzi urmăreau fiecare mişcare a cuplului, aşteptând adesea să îi surprindă la ieşirea din casă. Iar acest aspect punea o presiune fantastică asupra relaţiei lor, Carolyn nefiind obişnuită cu asta, spre deosebire de JFK, care crescuse în atenţia publicului. Carolyn era cu atât mai distantă cu presa cu cât unele publicaţii o criticaseră - denumind-o "prinţesa gheţii" şi descriind-o ca nefiind suficient de bună pentru moştenitorul Kennedy. La rândul ei, Kathy McKeon, care a lucrat pentru mama Juniorului, Jackie Kennedy, şi-a amintit în cartea ei de memorii despre discuţia avută în preajma morţii Prinţesei Diana. "John mi-a cerut să-i povestesc soţiei lui cum se descurca mama lui cu fotografii. I-am spus că Jackie era drăguţă cu ei şi avea grijă să le ofere o poză bună. Juniorul a întrebat-o: Ai auzit, Carolyn cum făcea? Tu greşeşti în felul cum îi tratezi. Dar ea a răspuns: Îi urăsc pe nenorociţii ăia!" Gândurile nu i-au dat pace, dar într-un final, sfârşitul ei a venit fără vreun paparazzi în preajmă: ea, JFK Jr. şi sora ei, Lauren s-au prăbuşit cu avionul pilotat de Junior pe 16 iulie 1999, în timp ce zburau spre Martha's Vineyard pentru a participa la o nuntă. Foto: Profimedia, arhivă

Mai multe