De ce nu mai juca Marin Moraru în filme şi în piese de teatru

21 august 2016   News

Într-un interviu acordat în urmă cu un an cotidianului "Adevărul", marele actor explica de ce nu mai apare pe scenă şi pe ecrane.

"Pentru că nu mai vreau. N-am cu cine, n-am de ce şi n-am ce", declara marele actor pentru ziarul "Adevărul". "Ce scenariu să joc, cu cine? Cu cei care nu stau la repetiţii că au televiziuni şi alte şuşe? De ce să fac eu lucrul ăsta? Am un singur ficat. Aţi văzut cum se întâmplă acum o repetiţie cu zece actori în distribuţie? Numai regizorul, sufleurul şi doar un actor sunt în scenă, iar sulfeurul dă replica celorlalţi care lipsesc... Păi, în secunda aia îi omor pe toţi! Decât să ajung la puşcărie, mai bine nu mă duc!", spunea Marin Moraru profund indignat.

"Ce să fac? Cu beep-uri d-astea de nu te mai saturi de ele. „’te-n gură, ‘te-n nară, ‘te-n suflet” şi alte lumânări... Asta este oribil, aşa ceva nu se poate! Ei cred că sunt „reali”, că sunt normali, că asta-i realitatea. Cum pot eu să mp duc să fac aşa ceva? Cum pot eu să deschid gura să zic „’te-n nară”? Spune-mi şi mie. Toate filmele româneşti fără asta nu există. D-asta nu mă duc la film. Nu se poate aşa ceva....", mai spunea marele actor, cu dezamăgire în glas.

Mai multe