De Halloween, fiica lui Jennifer Lopez și cea a lui Ben Affleck s-au reunit. Ce apariție bizară pe străzile din LA

3 noiembrie 2025   News

Deși sunt copiii a două mari staruri internaționale, posesorii unor averi impresionante, Emme și Fin par imaginea modestiei și a normalității.

Au rămas prietene (prieteni)! Zvonurile despre împăcarea dintre Ben și JLo circulă, iar fiica lui Ben Affleck, Fin, s-a reunit cu fiica lui Jennifer Lopez, Emme, de Halloween.

Apariția lor este totuși cam bizară.

Fin s-a decis de ceva timp că este băiat, nu fată. Din simpatica Seraphina a rămas doar această alură băiețoasă a unui copil dezorientat, care nu știe încotro s-o ia. Și are parte de toată susținerea părinților săi, care n-au încercat să o convingă să rămână în energie feminină.

La fel și Emme, este atât de transformat(ă), de la an la an.

Caută cele mai băiețești ținute, deși mama sa deține o garderobă impresionantă de haine care mai de care mai feminină!

În ton cu  Halloween-ul, cele două fete arată extrem de ciudat! Dacă Emme a optat pentru o geacă oversize, jeanși, bocanci și părul vâlvoi, Fin arată ca un Hugh Hefner aproape de faliment, în halat!

Se pare că cele două au mai depănat amintiri, în timp ce Jennifer Garner era la sală.

Pe de altă parte, atât Emme, cât și Fin au ieșit separat înainte de Halloween cu mamele lor.

Era o după-amiază obișnuită în Los Angeles, dar Jennifer Garner și copilul ei mijlociu, Fin Affleck, au petrecut un moment special. Actrița în vârstă de 53 de ani, cunoscută pentru farmecul său natural și aspectul elegant, a fost văzută râzând cu Fin, în vârstă de 16 ani, în timp ce cele două își făceau niște comisioane împreună.

Actorul din „Good Will Hunting” a vorbit adesea despre importanța onestității atunci când crești copii în vizorul public.

Ben Affleck și Jennifer Garner au ales să-și crească cei trei copii – Violet, Fin (fostă Seraphina) și Samuel – într-un spirit echilibrat, departe de lumina orbitoare a Hollywoodului. Chiar și după divorțul lor din 2018, cei doi au continuat să pună accentul pe stabilitate, empatie și o viață cât mai normală pentru copii. Garner a vorbit adesea despre dorința ei de a le oferi o copilărie „reală”, cu activități obișnuite, precum mersul la școală, la biserică sau joaca în aer liber, fără ca celebritatea părinților să le umbrească formarea. Aflați în atenția constantă a presei, actorii au trasat limite ferme față de paparazzi, cerând respectarea vieții private a celor mici.

Valorile pe care le-au promovat în educația copiilor sunt legate de respect, modestie și muncă. Ben Affleck, marcat de propriile lupte cu dependențele și greutățile personale, a mărturisit că încearcă să fie un model al perseverenței și al responsabilității. El le vorbește copiilor despre greșeli și despre importanța asumării lor, în timp ce Garner pune accent pe empatie, bunătate și recunoștință. În interviuri, actrița a menționat adesea că îi învață să aprecieze munca din spatele oricărui succes și să rămână conectați la realitate, chiar dacă provin dintr-o familie faimoasă.

Cei doi au păstrat mereu o relație de co-parenting matură, bazată pe comunicare și respect reciproc. Vacanțele și evenimentele importante le petrec adesea împreună, pentru ca Violet, Fin și Samuel să simtă unitatea familiei, chiar dacă părinții lor nu mai formează un cuplu. Jennifer a rămas ancora emoțională, iar Ben, în ciuda programului său aglomerat, s-a implicat constant în viața lor școlară și sportivă. În esență, familia Affleck-Garner se ghidează după valori clasice, de sinceritate și sprijin, adaptate la lumea modernă – un model rar de discreție și maturitate în peisajul hollywoodian.

Foto: Profimedia

Mai multe