Demi Lovato, găsită inconştientă în casă. Care este starea artistei, după ce a luat o supradoză de heroină?

25 iulie 2018   News

Cântăreaţa Demi Lovato are grave probleme, după ce marţi ar fi luat o supradoză de heroină şi a fost găsită inconştientă în casă. Artista a ajuns de urgenţă la spital, iar starea ei este stabilă.

„Demi este conştientă şi este alături de familia sa. Ei le mulţumesc tuturor pentru sprijin. Unele informaţii apărute în presă nu sunt corecte. Familia are rugămintea de a le respecta intimitatea“, a fost anunţul făcut de medicii care se ocupă ca artista să îşi revină.

Potrivit apropiaţilor cântăreţei, ea se lupta cu depresia, iar în anul 2010 a ajuns la dezintoxicare. După ce s-a luptat timp de mai mulţi ani cu toate dependenţele, printre care alcool şi droguri, Demi Lovato anunţa în luna martie a acestui an că de şase ani a scăpat de toate dependenţele.

Este posibil ca problemele artistei să fi început încă din weekend. Duminică, ea a avut concert în California alături de Iggy Azaela, iar luni a fost prezentă la aniversarea unei prietene, după care marţi a ajuns de urgenţă la spital, în stare de inconştienţă.

După ce a ajuns la spital, mătuşa lui Demi Lovato a anunţat că nepoata ei este conşitentă şi cooperantă.

Mai multe