Demi Moore, la aproape 60 de ani: ”Acum mă simt mai plină de viață și mai prezentă ca niciodată”

21 iulie 2022   News

Actrița a fost în atenția presei încă de la începutul carierei. Iar partea frumoasă a unei femei mature care are încredere în ea este că devine și mai strălucitoare decât în tinerețe.

Și Demi Moore simte asta prin toți porii. Deși în noiembrie schimbă prefixul și împlinește 60 de ani, actrița e mai activă și mai plină de viață ca oricând. Dincolo de cariera de actriță, Demi și-a creat propria colecție de costume de baie în colaborare cu brandul Andie și a pozat ea însăși pentru promovarea colecției.

Cuvintele sunt de prisos, căci Demi este super fit, super energică și pusă pe șotii în campania care deja face valuri.

Modelul a vorbit cu revista People despre acest punct al carierei sale și despre cât de bine se simte în pragul vârstei de 60 de ani.

Observăm că-n showbiz vedetele mature sunt din ce în ce mai active și mai fericite, confirmându-ne că vârsta e doar un număr și că depinde doar de tine cum alegi să privești viața.

Reprezentantă veritabilă a zodiei Scorpion, Demi, care va împlini 60 de ani pe 11 noiembrie ne demonstrează că nu își lasă vârsta să-i dicteze, să-i influențeze sau să-i limiteze experiențele în această lume: ”Nu vreau să mă definească un număr, ci experiența mea de viață. Când ajungi la 59 de ani, înțelegi că timpul nu stă pe loc, că o să faci 60 de ani și asta e eliberator”, a mărturisit Moore pentru People Magazine.

”Când mă gândesc la bunica mea la 60 de ani, simt că ea capitulase în fața gândului că e bătrână. Ei bine, eu nu. Cumva, mă simt mai plină de viață și mai prezentă ca niciodată.”

Odată cu colecția sa de costume de baie, Moore demontează ideea că după o vârstă trebuie să porți ceva și nu mai poți să porți altceva.

”Vreau să schimb ideea că femeile sunt mai puțin dezirabile odată cu vârsta.”, a spus actrița sursei citate. ”Nu vrem să apărem serioase sau să nu ne simțim sexy.”

Iată așadar o viziune liberă și eliberatoare pentru toți cei care încă mai stau închistați în prejudecăți, cum că ceva trebuie. Până la urmă nu trebuie nimic, decât să te simți fericit, liniștit și împăcat cu tine. Lumea actuală nu mai include un tipar după care toți se iau, ci un loc în care îți poți da voie să fii cine ești, fără judecată.

Dincolo de aceste proiecte de fashion, Moore lucrează la un nou film în Europa și are un iubit cu 13 ani mai tânăr, pe elvețianul Daniel Humm, un celebru chef, care deține câteva restaurante.

Foto: Getty, Profimedia, Instagram

Mai multe