Dennis Quaid & Laura Savoie, o dragoste fără vârstă. Cu ce femei celebre s-a mai iubit actorul
Actorul de 66 de ani şi studenta lui de nici 30 de primăveri au devenit sursă inepuizabilă de glume la Hollywood, dar şi cuplul preferat al celor care cred că iubirea n-are vârstă. Şi nici termen de valabilitate.
Prima soţie a starului din Something to Talk About (1995) era mai mare cu trei ani decât el. Cea de-a doua soţie, adică Meg Ryan, era mai tânără decât el cu 10 ani. A treia soţie avea cu 20 de ani mai puţin decât el. Iar a patra soţie e cu aproape 40 de ani mai tânără decât el. Şi, vorba aceea, a cincea doamnă Quaid nu s-a născut încă. Ce-i drept, nunta din iunie a celor doi amorezi a stârnit mai multe bancuri în showbizul american decât felicitări şi totul a pornit de la fosta logodnică a lui Dennis (66), Lea Thompson, care nu s-a abţinut şi a comentat idila porumbeilor: „Ea avea -10 ani când eu mă logodisem cu el!“ Iar partenera lui din The Parent Trap (1998), Elaine Hendrix, i-a ţinut acesteia isonul: „Aveţi grijă la gemene!“, făcând referire la filmul atât de asemănător cu viaţa reală a actorului, în care personajul interpretat de Quaid a adus acasă o iubită mult mai tânără, de numai 26 de ani, iar gemenele lui au încercat să-l despartă pe tatăl lor de partenera nepotrivită. Dar, hei, viaţa bate filmul de nu se vede, pentru că juna din viaţa reală a lui Dennis pare cât se poate de potrivită starului hollywoodian aflat în pragul pensionării! Laura (27) nu e vreo pierde-vară care de-abia aşteaptă să profite de pe urma asocierii cu Dennis, pentru că are şi ea cariera ei! Sau, mă rog, o să aibă imediat ce-şi termină studiile... Individa e contabil cu patalama la mână, agent imobiliar cu acte doveditoare la dispoziţia cârcotaşilor şi instructor yoga cu diploma agăţată pe perete. E la mintea cocoşului că avea nevoie şi de un certificat de căsnicie care să-i autentifice relaţia cu actorul, nu credeţi? Şi, isteaţă cum e, l-a obţinut ASAP.
După logodna de la finele lui octombrie 2019, Dennis şi Laura plănuiseră să-şi unească destinele în aprilie 2020, în Hawaii, după care să facă petrecerea nupţială în Nashville, alături de familie şi prieteni, dar totul a fost amânat din cauza pandemiei. După modelul vedetelor Jennifer Lopez şi Katy Perry, care au fost nevoite să-şi anuleze nunta pe care şi-o programaseră pentru anul acesta, acelaşi lucru ne aşteptam să-l facă şi Quaid. Dar nu, el a preferat să fugă în lume cu frumoasa lui parteneră, pe 2 iunie, şi să se însoare cu ea în mare secret, în Santa Barbara. Fără apropiaţi alături, doar cu pastorul lor prezent la ceremonie. Romantic sau suspect de în pripă? „Totul a fost doar despre noi doi. Mă uitam în ochii ei şi-mi dădeam seama că era cea mai frumoasă mireasă!“, le-a povestit ulterior actorul celor de la People. Proaspăt însurăţeii promit să facă o recepţie cu invitaţi atunci când va fi posibil acest lucru, când pericolul răspândirii coronavirusului va fi diminuat. Dar există destule voci care avertizează cu privire la alt pericol la care se expune Dennis, unul iminent.
În primul rând, cei doi soţi s-au cunoscut la o întâlnire de afaceri, în mai 2019, şi, după numai cinci luni de idilă, erau deja logodiţi. Apoi s-au grăbit cu nunta când o întreagă pandemie se pusese de-a curmezişul planurilor lor romantice. Nu le-a păsat, au mers mai departe cu ceremonia civilă şi acum îşi văd de viaţa lor idilică de soţ şi soţie. Analizând la rece povestea lor de amor, contabila şi-a făcut calculele în viaţă astfel încât să iasă întotdeauna pe plus. Aflată încă pe băncile facultăţii (va absolvi abia în 2021, când îşi va lua doctoratul în contabilitate), Laura a ochit un posesor de avere considerabilă – actorul are în conturi nu mai puţin de 45 de milioane de dolari – şi nu i-a dat pace până n-a însoţit-o la altar. De preferat fără să semneze vreun contract prenupţial înainte şi să strice frumuseţe de viitor împreună, da? Pe de altă parte, există şi varianta unei iubiri sincere şi dezinteresate între ei. Îndrăgostit până peste cap de soţia nr. 4, starul hollywoodian n-are decât cuvinte frumoase la adresa ei: „E cea mai grozavă persoană pe care am întâlnit-o vreodată! Îmi place la nebunie să mă trezesc dimineaţa lângă ea şi să ne petrecem ziua împreună!“ Foarte frumos, doar că declaraţia a fost făcută la numai o lună de la nuntă. Amorezii erau încă în luna de miere atunci, dacă nici atunci n-ar fi simţit aşa... „N-am mai întâlnit pe nimeni atât de îndrăgostit de viaţă!“, i-a întors şi ea complimentul. „Parcă nimeni şi nimic nu-i pot distruge entuziasmul!“, conchide ea. Păi, nici să n-apară cineva sau ceva la orizont care să-i pericliteze fericirea actuală, pentru că, privind înapoi, mariajul n-a fost niciodată floare la ureche pentru actor. Dennis s-a însurat prima dată la numai 24 de ani, cu actriţa P.J. Soles din Carrie, iar lipsa maturităţii lui şi-a spus repejor cuvântul în mariajul lor de cinci ani. În 1981, starul a luat-o de soţie pe Meg Ryan, cu care are un băiat, pe Jack Henry, care-i mai mare cu un an decât... mama lui vitregă, ştiţi voi, studenta. În deceniul petrecut împreună, cei doi actori au întâmpinat multe hopuri – de la infidelitatea lui şi dependenţa de droguri la relaţia ei extraconjugală cu Russell Crowe – , lecţii de viaţă din care ar fi trebuit să înveţe ceva şi actorul, dar nici vorbă de aşa ceva atât timp cât cea de-a treia căsnicie a lui a fost şi cea mai problematică. Relaţia lui cu Kimberly Buffington, mama gemenilor Thomas foto guliver/getty images şi Zoe (13), s-a întins din 2004 până în 2018, iar cei doi soţi au intentat divorţul şi s-au răzgândit în privinţa despărţirii de atâtea ori, încât nimeni n-a mai putut ţine pasul cu ei.
Abia cea de-a patra doamnă Quaid şi fosta iubită a lui Jeremy Piven din Entourage – pentru că, da, are şi Laura trecut amoros, unul scurt, dar consistent – i-a adus liniştea sufletească după care tânjea. „Ea e ultima mea soţie, sunt convins de asta“, spunea în The Guardian, în noiembrie 2019. Şi nu s-a răzgândit de-atunci. Cu trei copii şi trei mariaje eşuate la activ, Dennis îşi pune toate speranţele în actuala lui relaţie sentimentală. Da, el e un bărbat de 60 şi ceva de ani şi ea, o femeie de 20 şi ceva de ani şi prea puţine lucruri pot avea în comun doi oameni din generaţii complet diferite. El a experimentat tot ceea ce era de experimentat la Hollywood – de la succes nebun, faimă şi avere la dependenţe, infidelităţi şi bătălii pe custodia copiilor – în timp ce ea nu şi-a încheiat încă studiile, nu şi-a trasat bine priorităţile în viaţă. Graba lor să-şi oficializeze relaţia ascunde oare o sarcină sau ea, la tinereţile ei, nu e nici măcar pregătită să devină mamă? Ori, dimpotrivă, nerăbdarea lor atrage atenţia asupra unor intenţii deloc lăudabile în ceea ce o priveşte pe cea considerată de mulţi profitoare? La fel de bine poate fi vorba despre o poveste de dragoste atipică, cu şanse mici, dar reale de-a rezista în timp. De ce nu? Adevărul va ieşi oricum la iveală mai devreme sau mai târziu. Sperăm doar ca, în caz nefericit, să nu fie totuşi prea târziu pentru el...