Deşi estimează pierderi de peste 30 mil. euro, familia Ţiriac donează pentru sprijinirea sistemului sanitar
Cu o avere de aproape 2 miliarde de dolari, fostul mare tenisman român şi familia sa oferă susţinere financiară spitalelor din România.
Lucru rar, spun cei care îl cunosc pe Ion Ţiriac, care a preferat, de-a lungul anilor să-şi înmulţească averea şi să-şi sporească colecţia de automobile rare, în loc s-o irosească, chiar şi prin donaţii.
Iar familia Ţiriac chiar trece printr-o perioadă mai puţin fastă, de vreme ce, din cauza pandemiei de coronavirus, toate turneele ATP şi WTA au fost anulate. Printre acestea se numără şi Open-ul de la Madrid, turneu patronat de Ion Ţiriac încă din 2009.
Profiturile pe care turneul de la Madrid i le aducea lui Ion Ţiriac, singurul român inclus în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni ai planetei, erau estimate la 30 de milioane de euro pentru fiecare ediţie. Iar miliardarul român în vârstă de 80 de ani şi care conduce Federaţia Română de Tenis anunţase recent că ar vrea să mai susţină competiţia pentru următorii zece ani.
Cu toate acestea, fiul afaceristului, Ion Alexandru Ţiriac, a postat mai multe mesaje pe Instagram prin care anunţă implicarea Fundaţiei Ţiriac pentru sprijinirea sistemului sanitar.
“Ca de fiecare dată, Fundaţia Ţiriac a anunţat autorităţile disponibilitatea sa de a ajuta cu orice este nevoie în această perioadă pentru a stopa acest virus şi a trata compatrioţii noştri. Dr. Arafat, Dr. Streinu Cercel, Dr. Rafila. În voi avem încredere deplină. Vă mulţumim şi suntem aici alături de voi“, a scris Ion Alexandru Ţiriac.
View this post on Instagram In aceste zile dificile, este responsabilitatea noastră, a tuturor,, sa urmam sfaturile unor oameni competenţi care ştiu ce spun şi sunt responsabili pentru fiecare măsură luata. Rog pe fiecare roman în parte sa aiba încredere totala în cei 3 profesionişti, să-i sprijinim şi să-i susţinem pana la capăt, pe ei şi echipele conduse de ei în lupta cu aceasta pandemie. Dr. Arafat Dr. Streinu Cercel Dr. Rafila #multumesc #oricandalaturidevoi A post shared by Ion Alex (@alexandrutiriac) on Mar 19, 2020 at 1:12am PDT
View this post on Instagram
A post shared by Ion Alex (@alexandrutiriac) on