Designerul Mihai Albu, într-o mare de lacrimi. Tocmai și-a pierdut mama

23 august 2023   News

Creatorul de modă avea grijă de mama sa, în ultima vreme imobilizată la pat.

Zi dramatică pentru Mihai Albu, care trăgea speranța că mama sa va trece peste încă un hop major, după ce a ajuns pe mâna medicilor. Internată în spital în stare gravă, mama designerului se afla deja de câteva zile la secția de terapie intensivă, după o operație de urgență. Într-un final, aceasta a murit la vârsta de 95 de ani.

Chiar înainte cu câteva ore de teribilul deznodământ, creatorul de modă a postat pe pagina sa de socializare un mesaj de mulțumire pentru echipa de medici care s-au ocupat exemplar de mama sa: „Mulțumesc personalului medical al Spitalului Sfântul Pantelimon pentru profesionalismul de care dau dovadă în salvarea mamei! În acest moment, mama este la reanimare în stare critică în urma unei intervenții chirurgicale (hemoragie internă)”, ne anunța Mihai Albu pe contul său de Facebook. „Chirurgical, operația a decurs excelent, însă după cinci zile de terapie intensivă starea s-a deteriorat major. Mulțumesc domnului doctor chirurg Cristian Bălălău! Doamne ajută!”.

Din păcate, însă, trupul ei firav nu a rezistat și, la trei ore după acest mesaj, Mihai Albu scria un mesaj sfâșietor: „Drum lin spre ceruri, mami!”.

Dintotdeauna, creatorul de modă a fost apropiat de mama sa, alături de care a decis să locuiască în aceeași clădire, tocmai pentru a-i putea fi de ajutor la o vârstă atât de înaintată.

„Mama nu mai e prezentă activ nici în viața mea, pentru că necesită îngrijire și supraveghere 24 din 24 de ore”, povestea Mihai Albu în cadrul unui interviu acordat emisiunii „În oglindă”, difuzată la Kanal D2.

„Nu este la un azil, stă cu mine, pentru că eu am grijă de ea, dar nu se mai poate întreține și să stea singură, nu poate să mai facă niciun pas singură. La câte a făcut mama și s-a dedicat educației mele fără niciun rabat, fără nicio reținere, până la epuizare, atât îi sunt și eu dator s-o îngrijesc cât se poate de mult. (...) Mi-e foarte greu, recunosc, dar mă descurc. Bine, am o femeie care vede de ea cât lipsesc eu, e îngrijită, e OK, dar nu se mai poate îngriji singură, asta e clar.”

FOTO: arhiva personală, capturi TV

Mai multe