Despacito ar putea face istorie la Premiile Grammy!

29 noiembrie 2017   News

S-au anunţat nominalizările la Grammy-uri şi punem pariu că mulţi dintre voi nu s-ar fi gândit că Despacito va fi pe listă...

Ei bine, da, cântecul lui Luis Fonsi a primit nu una, ci trei nominalizări la Grammy: înregistrarea anului, cea mai bună prestaţie Pop Duo/Group şi cântecul anului. Gândind logic, din trei nominalizări, cu un trofeu sigur se alege. Este primul cântec hispanic cu trei nominalizări la Grammy. Iar dacă va lua premiul pentru cântecul anului, atunci vom asista la un moment istoric: va fi prima dată când un cântec în spaniolă va primi această distincţie.

Ultima dată când un cântec în altă limbă decât engleza a luat Grammy a fost, de fapt, la prima ediţie a galei, în 1959, când Domenico Modugno şi Franco Migliacci au câştigat cu piesa Volare, în limba italiană.

Un alt aspect comentat la aceste nominalizări  pentru trofeele ce vor fi decernate pe 28 ianuarie, la Madison Square Garden, în New York, a fost absenţa lui Ed Sheeran la categoria Albumul anului. Aici îi găsim, în schimb, pe Childish Gambino, Jay-Z, Kendrick Lamar, Lorde şi Bruno Mars. De altfel, absenţa lui Sheeran mai spune ceva: faptul că între aceşti nominalizaţi nu se află niciun artist masculin alb. Toţi sunt artişti de culoare - Lorde fiind artist feminin alb, asta dacă privim lucrurile în funcţie de rasă şi sex, aşa cum s-au grăbit să comenteze lucrurile criticii muzicali de peste Ocean. Lucrurile au evoluat faţă de Grammy-urile de acum zece ani, când Kanye West era singurul artist de culoare în cursa pentru albumul anului.

Restul nominalizărilor le găseşti aici: https://www.grammy.com/grammys/awards

Mai multe