Dezbrăcatu’, specialist în prepararea fuduliilor de curcan

5 mai 2011   News

Surprinzător, dar Codruţ Kegheş alias Dezbrăcatu’ de la „Cronica Cârcotaşilor” chiar se pricepe la gătit. „Îmi place foarte mult să gătesc şi, de cele mai multe ori, gătesc după ochi, nu respect întocmai o reţetă.

Surprinzător, dar Codruţ Kegheş alias Dezbrăcatu’ de la „Cronica Cârcotaşilor” chiar se pricepe la gătit.

„Îmi place foarte mult să gătesc şi, de cele mai multe ori, gătesc după ochi, nu respect întocmai o reţetă. Când am timp, îmi place să fac diverse mâncăruri”, mărturiseşte Codruţ. Iar specialitatea Cârcotaşului sunt fuduliile de curcan la tigaie! Şi dacă pentru unii prepararea desertului nu este tocmai la îndemână, pentru Codruţ este floare la ureche.

„Specialitatea mea este frappe-ul, care se prepară din 300 de grame de zahăr, 120 de grame de cacao şi 4 gălbenuşuri de ou, care se bat până se omogenizează. Se adaugă 300 de ml de lapte, se pune pe foc şi se lasă până dă în clocot. La primul clocot se ia de pe foc şi se pune într-un vas cu gheaţă, la răcit. Într-un vas separat se bate frişca, peste care se adaugă 3-4 picături de zeamă de lămâie, ca să se închege mai repede. Se amestecă cele două aluaturi, se pun în forme şi se bagă la frigider. Acest preparat este bine să fie făcut de seara. A doua zi, se scoate din formă şi, într-o tigaie se trag nişte fructe de pădure cu 100 de grame de zahăr. Se amestecă bine până se omogenizează. Acest amestec se pune peste frappe”, spune Codruţ, care va urează „Poftă bună!”.

Dacă vreţi să vedeţi cum se descurcă Dezbrăcatu’ în bucătărie şi cât de priceput este în prepararea celor două feluri de mâncare, urmăriţi „Cireaşa de pe tort” duminică, 8 mai, de la ora 19:30, la Prima TV.

Mai multe