Dezvăluire surprinzătoare în procesul lui Oscar Pistorius
"Cursa" din sala de tribunal nu-i este deloc favorabilă sportivului paralimpic acuzat de uciderea iubitei lui, Reeva Steenkamp, chiar de Valentines Day, în urmă cu un an. Mărturia unui prieten de-ai săi îl incriminează!
"Cursa" din sala de tribunal nu-i este deloc favorabilă sportivului paralimpic acuzat de uciderea iubitei lui, Reeva Steenkamp, chiar de Valentines Day, în urmă cu un an. Mărturia unui prieten de-ai săi îl incriminează!
În cea de-a şaptea zi a procesului care se desfăşoară în Pretoria (Africa de Sud), Oscar Pistorius a primit o lovitură grea chiar din partea prietenului său, Darren Fresco. Prin depoziţia sa, acesta n-a făcut altceva decât să susţină ideea că atletul şi-ar fi putut pierde cumpătul în timpul unui scandal cu Reeva şi, înfuriat din cale-afară, ar fi împuşcat-o.
Astfel, Darren a relatat două episoade surprinzătoare. Unul dintre ele se petrecuse chiar cu o lună înainte ca Reeva să moară. Darren şi Pistorius se aflau într-un restaurant din Johannesburg, unde Darren i-a arătat acestuia pistolul său Glock 27 - moment în care Oscar a tras cu respectiva armă, chiar acolo, în restaurant. "Ştiam că-i plac mult armele, dar credeam că are competenţă în domeniu", a declarat Darren, care la vremea respectivă şi-a asumat vina pentru incidentul din local, pentru a nu afecta imaginea sportivului.
Cealaltă întâmplare povestită în sala de tribunal nu e mai puţin incriminatoare. În 2012, Pistorius a tras cu pistolul prin acoperişul maşinii sale, în timpul unei altercaţii cu un poliţist. "Era furios că poliţistul îi atinsese arma pe care o deţinea, de altfel, cu permis", a spus Fresco. Şi pentru că atunci ofiţerul i-a reţinut pistolul, Oscar s-a dus cu Fresco imediat după incident să-şi caute o armă nouă.
O mărturie grea, care se adaugă altor argumente ce par să arate cu degetul spre sportivul paralimpic în rolul autorului crimei. Oscar, pe de altă parte, pledează nevinovat, susţinând că a crezut că Reeva era un hoţ care intrase în casa lor... Dacă Pistorius e condamnat pentru crimă, poate lua până la 15 ani de închisoare. Ideea de premeditare îi poate adăuga cel puţin zece ani la pedeapsă.
Foto: WENN